COMPETIŢIA VIEŢII
O arena deschisa pentru tot ce mişcă, unde se desfăşoară competiţiile propriilor destine, este viaţa. Jocurile în care suntem implicaţi de-a lungul timpului ne oferă posibilitatea de a deveni un învingător sau un învins cel mai important însă este să obţinem mai multe victorii în comparaţie cu înfrângerile.
Imaginează-ţi ca eşti un vultur care domină în văzduh, eşti stăpânul spaţiului albastru de azur, observi atent cu privirea ageră tot ce mişcă, până la cele mai mici detalii. Astfel devii un bun observator al propriilor
probleme, temeri, detaşându-te de ele, analizând soluţiile optime ce pot determina noile victorii,sau un liliac din peşteri, zburând în întunericul nopţii, cât noaptea este regina, ghâdindu-te după undele sonore. Încearcă sa faci introspecţii în sufletul tău sa explorezi fiecare sentiment, descoperindu-i frumuseţea corolei florale, ori spinii ce înţeapa pentru ai îndepărta. Amplifica florile astfel încât să devină încântarea privirii, colorând prin speranţă.
Necunoscutul devine astfel o cauza pentru care sa lupţi ca sa devină o cunoscută; coboară de pe piedestalul de cristal, spărgându-l. Cutreieră în cele mai întunecate locuri din adâncurile inconştientului, luminează-le, aducând din exterior o flacără olimpică; fii tu însuţi, fa sa ardă aceasta flacăra pe tot parcursul vieţii.
Spiritul este cel ce dictează, el este realitatea fundmentală, el ne da posibilitatea cunoaşterii. Noi nu ştim sa interpretăm tot ce vedem şi simţim, însă dorinta de cunoaştere ne determina sa explorăm tot mai mult. Spiritul deci, este eel care ne conferă esenţa vieţii si a morţii.
Adversarul nu-ti este duşman, el releva nivelul tău de forma fizică si psihică, de adaptare la mediu, este un indicator al revoluţiei personale a limitelor proprii. Poate deveni o simpla antilopa în fata tigrului ori o pantera ce urmăreşte o pradă sigură. Depinde de tine, ce eşti cu adevărat, poţi sa ajungi prin propriile forţe, perseverenţă, optimism, fără sa-ti pierzi speranta în viitor. Nu exista un conflict direct, adversarul este eel care te determina sa ridici valoarea conştiinţei tale si a cunoaşterii proprii persoane.
Curajul si riscurile pe care ţi le asumi în competiţiile vieţii, dau frumuseţea spectacolului în desfăşurare, dansând în ritmurile muzicii si a artei de a trăi.
Nu exista un conflict direct, dar de fapt adversarul, propriile probleme, este etalonul valorilor propriei conştiinţe, motivarea pentru perfecţionarea în propria viaţă. Dueluri cu ceilalţi determina cunoaşterea personală a propriilor calităţi şi defecte astfel ca să poţi cuantifica ceea ce eşti, un stejar falnic, o floare de colţ, o liană, un brad, dominantă ce te conduce în abisul propriului univers. Exista o constanta .mişcare a ideilor si idealurilor, împlinite sau neîmplinite, dualitatea răspunsurilor oscilând permanent de-a lungul istoriei personale.
Înfrîngerea nu este întotdeauna un eşec, poate fi socotită o victoriei când reuşeşti să-ţi depăşeşti propriile limite stabilind un nou record. Durerea infrângerii, se poate transpune chiar în durere fizica, într-o boală, o accentuare a efectelor pierderii unui meci, o nereuşită în destinul tău. Dar neîncrederea în propriile forţe determina excluderea ta din competitiile la care participi.Te trezeşti deodată în plin foc al războiului intern si nu-l poţi domoli, este necesar să te supui unui duel al realităţii si al visurilor.
Timpul scurs nu se mai întoarce, îţi poţi permite doar sâ-ţi continuu drumul mai departe. În clipa următoare prin reverie poţi trăi la intensitate maximă dorinţele ce ţi se par imposibile, aducându-le cat mai aproape, schiţând un nou plan pentru a bate recordul propriei fiinţe.
În natură nu există o luptă sau un joc în care îţi poţi permite să fii învins şi în acelaşi timp să supravieţuieşti. Nu ţi se oferă posibilitatea de a învaţă din greşelile trecutului, există numai acum şi aici, prezentul. Aceasta este competiţia pentru supravieţuire.
Capacitatea de orientare spaţio-temporală oferă siguranţa, rezolvarea diverselor întrebări din timpul competiţiei, uneori poate fi definitorie inclinând balanţa în favoarea ta. Trecutul confera baza pentru prezent si viitor, numai să ştii a învaţa din experienţa ta si a celorlalţi, adaptării noilor situaţii, croind noi disponibilităţi pentru prezent si viitor. Timpul nu are moneda de schimb, trebuie sa fie ţelul tău să-l petreci în diferite stări emoţionale date de circumstanţele vieţii; un timp al incertitudinilor, speranţelor împlinite ori eşecurilor, o stare de vis în abisul universal.
Plantele, copacii, duc o competiţie în a se dezvolta în timpul necesar pentru ocuparea spaţiului ce le oferă posibilitatea de a avea lumina. Lupta împotriva calamităţilor naturale singuri ori în colectiv determina o competitie între comunitate si natura dezlanţuită, unde scorurile pot fi imprevizibile. Un cumul de picături, doresc să poarte un război contra populaţiei de la sol, se descărca prin furia uraganelor, furtunilor, chiar devin un general al unor trupe, prin cicloane ce înving armatele de la sol facîndu-le să cedeze neputincioase. În urma dezastrului rămân urlete de durere, oameni fără adăpost şi hrană, învingătorul cerându-şi dreptul ca în orice răzbi, la ofrande, chiar pe victimele prinse în luptă.
Pămîntul se cutremură, apele ies din matcă, păsările zboară dezorientate, nu poţi controla celelalte animale, totul este un haos, nu poţi învinge si, te resemnezi. Parcă ai viziona un film în care tu nu faci parte din .distribuţie viaţa va reâncepe ciclul. Războiul este o lupta de strategii militare si orgolii, fiind calea exploziilor de ura conducând la distrugere în masa, urgii provocate de oameni contra altor oameni.
Exista un război intern între idealurile ce trebuiesc îndeplinite, fiecare în parte declanşând mecanisme de apărare sau de atac, ce lupta pentru a determina o valoare mai mare a scopului în sine. Acest război este permanent în noi, problemele vieţii nu dispar cât trăieşti, important este să ai tăria de a le înfrunta. Pentru a scăpa de vechea lume trebuie să-ţi infrunţi propriile temeri şi să renaşti din propria cenuşă.
Natura oferă deasemenea anumite limite de demarcaţie, aşa cum fiecare animal îşi marchează graniţele teritoriale. Prin progresul cunoştinţelor dobândite specifice şi nespecifice poţi determina creşterea teritoriului de abordare cu o paletă mai largă de soluţionare si perfecţionare în luarea deciziilor, raportând în funcţie de cauză şi efect.
Căutând noi ţeluri, având încredere în viitor, se relizează o siguranţă sau măcar senzaţia fiindcă niciodată nu vom şti cum omul din noi sau de lângă noi cum va reacţiona la un moment dat.
Cucerirea noilor teritorii, animalele o fac prin forţa, prin noile abilităţi care şi le-au însuşit în căutarea hranei, consecinţă fiind îngustarea teritoriilor celorlalte animale care nu s-au adaptat, plătind cu viaţa, ori, în cel mai fericit caz căutând noi spaţii. Reuşesc asta învingând frica si teama de necunoscut instinctual, prin dorinţa de a supravieţui, realizându-se astfel selecţia naturală.
Ciclurile anotimpurilor, ale timpului biologic si cronologic, permit o adaptare si redactare la unele situaţii, care par diferite în contexte aleatori, dar care în esenţă sunt testele de promovare ale examenelor existenţiale, ce atestă realizarea sau eşecul în sinteza de suflet, corp si spirit.Visurile, speranţa sunt cele care îţi susţin gândurile si aspiraţiile spre împlinirea si realizarea itinerariului prin viaţă.
Fiecare om este prin unicitatea sa un univers pe care nici pană la moarte nu-l putem descifra în totalitate.
19-12-2002 KARINA
De vorba online - Maria Nanu 
Stimata Doamna,
Am citit cu placere o parte din eseurile filozofice expuse pe site-ul Dvs, dar si articolele stiintifice privind functionarea psihicului uman.
Competitia vietii este o tema principala pentru totii oamenii; trecerea noastra de la calitatea de “pradator” la cea de “prada”, pe care subtil ati mentionat-o in eseu, ar trebui sa se faca ciclic in functie de acumularea cunoasterii noastre, asemeni unui bistabil electronic care oscileaza intre starile “master-slave”. Faptul ca aceasta competitie a vietii, care ar trebui sa se desfasoare cu primordialitate pe taramul razboiului informational, este deplasata de mass-media numai pe taramul valorilor materiale tine de decaderea noastra sociala. Principiul de baza al evolutiei speciilor, corect emis de Darwin si care precizeaza ca evolutia animalelor s-a facut pe baza specularii oportunitatilor fara a tine seama de consecinte, este acum atat de valabil in lumea competitiei umane incat ne putem intreba: aceasta competitie a vietii, calculata si clasificata in topuri de popularitate doar prin bani, duce la evolutie sau la involutie?
Spiritul nu este tratat stiintific de catre oamenii de stiinta. Despre spirit se vorbeste doar filozofic, fapt care ma face sa cred, din punctul de vedere al interpretarii intelepciunii umane exprimata biblic, ca noi oamenii am ramas la nivelul perioadei exprimarii Noului Testament.
Deoarece eu am lansat recent o noua teorie privind universul, “Creatia Evolutiva Assistata”, care a fost criticata atat de oamenii de stiinta cat si de teologi, indraznesc sa va deranjez cu o problema de logica a evolutiei speciilor animale si umane. Pe baza acestei noi teorii eu am separat spiritul uman in doua componente, feminina si masculina, fiecare componenta bazandu-se pe anumite componente organice, pe care eu le privesc functional asemeni unor antene de comunicatie pentru undele electromagnetice.
Cunoasteti probabil celebra teorie a transmisiei genetice a ADN-ului mitocondrial, Eve mtDNA theory. Conform acestei teorii mostenitorii nu primesc de la parinti decat ADN-ul mitocondrial feminin. Mitocondriile sunt privite ca centralele energetice ale celulelor si in general ale intregului corp fizic. Eu le privesc sub forma unor bio-traductori ai campurilor energetice nevazute.
Bazat pe o analogie facuta de fiul meu, student la medicina, intre microfon si ADN-ul mitocondrial masculin, prezent in piesa intermediara a spermatozoidului, eu am lansat o noua teorie privind evolutia speciei umane, Adam mtDNA theory, care completeaza actuala teorie a evolutiei umanitatii, Eve mtDNA theory.
Nu intru in amanunte, dar pe baza analizei noii mele teorii, am fost categorisit “schizofrenic” de catre oamenii de stiinta si “neimpartasit si nespovedit” de catre teologi.
In calitatea Dvs. de psiholog, inainte de a ma incadra in vreuna din cele doua categorii, v-as ruga sa incercati sa raspundeti la urmatoarea intrebare, pe care am pus-o tuturor oamenilor:
Cum apare ADN-ul mitocondrial masculin in spermatozoizii mostenitorilor produsi prin fertilizare naturala, daca specialistii geneticieni sustin ca aceste mitocondrii nu se transmit genetic?
Ca un scurt istoric va prezint o serie de raspunsuri pe care le cunosc:
1. Există un răspuns al oamenilor de ştiinţă, dat indirect cu referire la infertilitatea tuturor băieţilor produşi prin fertilizări artificiale: “Nu ştim de ce aceşti băieţi nu produc spermă sau de ce sperma lor nu are motilitate. Asta este generaţia pe care am produs-o!”
Oare atât poate să producă omul prin raţiune? Infertilitate?
2. Ar putea exista un răspuns teologic la această problemă, răspuns pe care l-am primit verbal de la un preot: “Este o taină a lui Dumnezeu, făcută prin Sfântul Duh!”
Oare Sfantul Duh nu transforma lucrurile nevazute in vazute pe baza unor legi conescibile?
3. Există un răspuns ştiinţifico-ortodox, elaborat de noi şi transmis, pentru prima dată în mediul ştiinţific, organizatorilor “Primei Conferinţe Mondiale Despre Nucleul Celular, EMBL Heidelberg, 12 – 16 septembrie 2008, care a fost respins.
M-as bucura daca as primi un raspuns din partea Dvs., indiferent cat de dur va fi.
Cu stima, Alexandru Boris Cosciug, clepsydra@clicknet.ro