jump to navigation

ASPECTE PRIVIND DINAMICA PSIHOLOGICĂ A TATĂLUI ŞI A MAMEI

2.1.   Importanţa tatălui pentru destinul individului

Relaţia cu părinţii este în realitate canalul infantil par excellence, în care libidoul din viaţa mai târzie, care dă de piedici, se revarsă înapoi şi astfel reactivează conţinuturi psihice de mult uitate ale copilăriei.Tatăl are întotdeauna o influenţă mai mare, decât mama, asupra configurării destinului copilului său. Influenţa lui este de o natură specifică şi este tipic diferită de cea a mamei. [ 6 (366-385 ﴿]

Întotdeauna se întâmplă aşa în viaţa omului, când dăm înapoi în faţa unei piedici prea mari, unei dezamăgiri grele, care ameninţă sau a cuteazanţei unei decizii de prea mare anvergură, ca energia care se acumulează pentru rezolvarea sarcinii, să se reverse înapoi şi să umple din nou vechile albii ale râului- sistemele de venit din trecut devenite desuete. Cel căruia de exemplu, într-un mod descurajant, norocul în dragoste nu-i surâde se întoarce la surogatul prieteniei exaltate sau la religiozitatea figurată; iar dacă cel dezamăgit este nevrotic, atunci merge şi mai mult în trecut, recurgând la relaţiile din copilărie neabandonate de el până atunci niciodată în totalitate, de care şi omul normal este legat cu mai mult decât un singur lanţ: la relaţia cu tatăl şi cu mama. [6 (366-385 ]

Mitologia greacă antică a creaţiei ne aduce în prim plan o faţetă dură, abuzică a paternităţii: Cronos, care îşi trimite propriii copii înapoi în pântecul, care i-a născut. Următorul la rând, Uranos apare într-o ipostază la fel de lipsită de umanitate: îşi devoră propriii copii punând în joc, abia odată cu devorarea, şi ecuaţia de care îi era frică, aceea de a nu fi ucis de ei. Este în acest început arhaic de figuri şi comportamente paternale ceva, care ne readuce în minte, din nou, problema evoluţiei de la stadiile infraumane la cele umane, înspre umanizarea a ceea ce este în arhetip instinct. De fapt, aceeaşi ecuaţie este pusă în joc şi de mitul lui Oedip, care are meritul de a fi primul dintr-un şir de bărbaţi care nu au reuşit să ducă mai departe umanizarea pe tema relaţiei cu feminitatea şi cu propriii copii, să oprească perpetuarea acestei datorii, este primul care, săvârşind incestul biologic, şi-l asumă şi pleacă înapoi în lumea zeilor aducând în conştiinţa omenirii încă un pas înainte. [14 (49-52 ﴿]

Relaţiile arhetipale dintre tatăl tiranic, devorator, apare în contextul disjuncţiei în cuplul parental, unde rolul femininului maternal este eclipsat şi exclus (syzygy). [14 (49-52 ﴿]

Warren Colman, Tyrannical omnipotence in the archetypal father, demonstrează că acest lucru îşi are originea într-o defensă omnipotentă împotriva dependenţei infantile de mamă. Eliberarea cu succes de tirania tatălui cere restaurarea reciprocităţii între cuplul intern,

imagoul matern şi imagoul patern. Deşi centrarea principală este pe lumea interioară (şi se furnizează o ilustrare clinică detaliată, demonstrând modul cum este lucrat acest proces în relaţia analitică), autorul face referinţe, lărgind sfera comportamentului, la tirania politică, atitudinile de a controla Natura prin mijloace tehnologice şi forme patriarhale de masculinitate. Mitul lui Cronos este amplificat prin utilizarea a două variante moderne, filmele Terminator şi Războiul Stelelor. [14 (49-52 ﴿]

Individuarea include schimbări fenomenologice cruciale în viaţa individului prin care acesta ajunge să se vadă pe sine ca fiind separat şi distinct în nodul interrelaţiilor în care este implicat.

Pierro Ferruci în „What We May Be” vorbeşte despre relaţia dintre Eu şi Sine, în termenii sinelui transpersonal: “Sinele tanspersonal, în timp ce reţine un sens al individualităţii, trăieşte la nivelul universalităţiii, într-un tărâm unde planurile şi preocupările personale sunt umbrite de o viziune mai largă a întregului. Înţelegerea /realizarea Sinelui transpersonal este munca împlinirii spirituale”. [14 (49-52 ﴿]

Eon Begg în „Myth and Today’s Consciousness” rezumă dinamica în termenii restabilirii axei eu – sine: “Sinele este totalitatea psihică, potenţa originară, inconştientă, atoatecuprinzătoare, genetică, din care, mai întâi în flash-uri izolate în copilăria timpurie, apare eul, subiect al conştiinţei. Eul, pe drumul de realizare al eroului, ucigând dragonul dependenţei de mamă şi familie, luându-şi responsabilitatea de a fi un individ într-o lume de indivizi, joacă unidimensional prin puternice adaptări şi căţărări tot mai departe de propria sa casă, atribuind totul propriei sale forţe şi isteţimi. În orice caz, la un moment dat avantajul fascinant al întregirii primare se reafirmă şi, din agonia trezirii care urmează, a morţii şi renaşterii, este constelat un nou aliniament. Eul relativizat admite existenţa altor conţinuturi psihice şi devine conştient de responsabilitatea sa ca exponent al Sinelui, sursa şi ţelul său, precum şi de drumul către şi de impulsul a de a-l urma”. [14 (49-52 ﴿]

În epoca prezentă fiii sunt prea puţin preocupaţi de viaţa interioară a tatălui, care apare cumva necunoscut şi incognoscibil, uneori o prezenţă interzisă. În afară de ultimul deceniu, s-a scris puţină literatură psihologică despre rolul tatălui în procesul de dezvoltare al copiilor lui. Odată cu anii ‘70 apare o schimbare, o transformare în conştiinţa de sine a bărbatului: nu mai este stânjenit să fie perceput ca sensibil şi nesigur, îi este mai puţin teamă să-şi expună sentimentele şi simţirile şi, implicit, vrea să joace un rol mai activ în creşterea copiilor. În asociere cu arhetipul eroului, arhetipul tatălui întrupat pe rând de Uranus, Kronos şi Jupiter şi al masculinităţii ca una dintre funcţiile fundamentale ale regelui-Soare, reprezintă ambele aspecte ale principiului masculin al paternităţii. [14 (49-52 ﴿]

În anii 1980, psihanalistul James Herzig a introdus termenul “foame paternală”, foame de tată, prin care descrie starea psihică a copilului, care a fost deprivat de tată de-a lungul perioadelor şi fenomenelor implicate de divorţ, separare, moarte. Cercetări şi mai recente au relevat şi situaţia psihică a copiilor, ai căror taţi sunt fizic prezenţi, dar din punct de vedere psihologic sunt fie distanţi, fie inadecvaţi. S-a pus în evidenţă strigătul după un tată ideal pierdut, un tată pe care nu l-ai avut sau un tată care nu a fost prezent când cu disperare ai fi avut nevoie să fie prezent. Copiii astfel afectaţi, mai ales fiii dar şi fiicele, au avut probleme mai târziu în 4 domenii existenţiale:

E important faptul că azi un număr mai important de bărbaţi au un rol mai activ în funcţia de tată (deşi este greu să dai ceea ce nu ai primit). Acest rol însă poate retrezi sentimente tulburi, neclare, trăiri din propria sa copilărie (dureri adânc îngropate, frustrări, mânie). Acestea, neconştientizate şi aduse insuficient în lumina discriminărilor operate de conştiinţă, pot interfera negativ cu dorinţa sinceră a tatălui de a fi un părinte bun. Pentru a fi un părinte adecvat trebuie mai întâi lămurite şi lucrate problemele rămase nerezolvate dintre propriul tată şi persoană, propria mamă şi persoană. [14 (49-52 ﴿]

Iniţial, în procesul de formare al psihismului subiectiv, identitatea este fuzionată cu a mamei. Erick Neumann demonstrează cu material mitologic, dar şi cu date clinice şi denumeşte această perioadă stadiul uroboric. În prezent, datele din neuroştiinţe indică, de exemplu, că în perioada intrauterină visele mamei cresc de două ori cantitativ şi, de asemenea, că visele mamei sunt şi visele copilului; psihologia inconştientă a mamei, reglările compensatorii care se produc la acest nivel sunt trăite ca atare, într-o imagine, de către psihismul copilului. [14 (49-52 ﴿]

De la 6 luni înainte devine importantă sarcina de a elibera eul (sentimentul de a fi ceva separat de mamă şi exterior). Acest proces antrenează normal o mare cantitate de anxietate şi ambivalenţă de separare pentru că parte din psihic ar prefera să rămână în fuziunea uroborică cu mama. Impulsul spre individuare este natural şi puternic (Jung echivalează în plan simbolic cu interdicţia incestului). Acest proces de individuare este grăbit şi uşurat când există un tată ca alternativă către care se poate mişca eul, cu care poate interacţiona. Această calitate de alteritate indică un rol implicit al existenţei tatălui – outsider ce ajută la spargerea sau ruperea legăturilor şi simbiozei cu mama.

Tatăl reprezintă altceva decât mama. Mama este cunoscutul, apropierea, fuziunea, securitatea. Tatăl ajută la a da un sens al eului care nu va mai fi legat doar de trupul mamei. În context, noua experienţă se reţine ca trăire a conştiinţei de sine, a aventurii şi creşterii, a dimensiunii spirituale. Deci tatăl joacă un rol important în a ajuta psihicul individual să obţină o identitate separată şi distinctă de cea a mamei în procesul de definire a unui eu individual. [14 (49-52 ﴿]

Cercetările cele mai recente arată influenţa predominantă, adesea timp de secole a caracterului patern într-o familie. Mamele nu par a juca acest rol. Dacă este cazul în domeniul eredităţii, atunci ne putem aştepta la aceasta şi de la influenţele psihologice, care pornesc de la tatăl. Sursa perturbării infantile în adaptare este fireşte relaţia afectivă cu părinţii. Este un soi de contaminare psihică, despre care ştim că nu e cauzată de adevăruri logice, ci de afecte şi manifestările lor somatice. În perioada cea mai receptivă, de la unul la cinci ani, toate caracteristicile esenţiale, care se potrivesc exact în matricea parentală, ar trebui să se fi format; căci, aşa cum ne învaţă experienţa, de regulă, primele semne ale conflictului ulterior dintre constelaţia părintescă şi independemţa individuală se ivesc înainte de vârsta de cinci ani. Cum stau însă lucrurile cu imagoul patern este o altă întrebare: imagoul parental posesiv dă o energie complet ieşită din comunşi influenţează viaţa psihică a copilului într-o proporţie atât de ridicată, încât trebuie să ne întrebăm dacă putem chiar să credem un om obişnuit capabil de o asemenea putere magică. În mod evident el o posedă ce-i drept; dar se impune întrebarea dacă ea chiar este proprietatea lui adevărată. Căci omul este în “ posesia” multor lucruri pe care nu şi le-a achiziţonat niciodată şi pe care le-a moştenit de la strămoşii săi.

[ 6 (366-385 ﴿]

El doar nu se naşte tabula rasa, ci numai incoştient. El aduce însă cu sine sisteme organizate în chip specific uman, gata de funcţionare, pe care le datorează milioanelor de ani de dezvoltare omenească. Sistemele moştenite corespund situaţiilor omeneşti prevalente din epoca primitivă, adică există tinereţe şi bătrâneţe, naştere şi moarte; există fii şi fiice, taţi şi mame; există împerechere. Am numit modelul congenital şi preexistent de instinct, respectiv acel “pattern of behavior”, arhetip. Jung consideră arhetipurile ca pe forme fară conţinut. Ele capătă conţinut numai în momentul conştientizării lor, manifestându-se sub forma complexelor. Termenul de complex este văzut de Jung nu exclusiv ca o problemă psihică ci, mai degrabă, ca un mod de existenţă al proceselor psihice.

Astfel, Jung afirmă: “Tot mereu întâlnesc ideea greşită că arhetipurile ar fi determinate din punctul de vedere al conţinutului, adică ar fi un fel de “reprezentări” inconştiente. De aceea mai trebuie subliniat o dată că arhetipurile nu sunt determinate din punctul de vedere al conţinutului, ci doar al formei, şi chiar şi aceasta într-un mod foarte limitat. Este dovedibil că o imagine originară are un conţinut determinat doar din momentul în care a devenit conştientă şi, aşadar, umplută cu materialul experienţei conştiente. Forma ei, în schimb, este… comparabilă eventual cu sistemul axial al unui cristal, care preformează întrucâtva structura cristalină în soluţia-mamă, fără ca el însuşi să aibă o existenţă materială. Aceasta apare abia în modul de grupare a ionilor şi apoi a moleculelor. Arhetipul este în sine un element formal gol, care nu-i nimic altceva decât o facultas praeformandi, o posibilitate dată a priori a formei de reprezentare. De moştenit nu se moştenesc reprezentările, ci formele ce corespund în această privinţă exact instinctelor care, de asemenea, sunt determinate doar ca formă. La fel de puţin cum poate fi dovedită existenţa arhetipurilor în sine, poate fi dovedită şi cea a instinctelor, atât timp cât acestea nu se manifestă in concreto.”

Această lipsă de conţinut a arhetipurilor sugerează existenţa unor matrici ale creierului, poate de natură fiziologică, cu atât mai mult cu cât Jung consideră că acestea se moştenesc, probabil genetic.

Acest imago este echipat cu acea dinamică de care nu-l putem crede capabil pe omul individual. Dacă această forţă ar fi într-adevăr în mâna noastră şi supusă voinţei noastre, atunci am fi atât de apăsaţi de responsabilitate, încât nimeni cu o minte sănătoasă nu ar putea îndrăzni să aibe copii. Forţa arhetipului nu este însă controlată de noi, ci noi înşine suntem la discreţia ei, într-o proporţie neaşteptată.

Există mulţi care rezistă acestei influenţe sau compulsii, dar la fel de mulţi care se identifică cu arhetipul, de exemplu cu patris potestas sau cu mama furnicuţă. Întrucât fiecare, într-o măsură mai mare sau mai mică, este ca să zic aşa posedat de preformarea omenească specifică, el exercită, ca un fascinat, acelaşi efect asupra mediului său, fără a fi conştient de aceasta. Pericolul este tocmai această identitate inconştientă cu arhetipul: ea nu are numai o influenţă sugestiv dominantă asupra copilului, ci produce în acesta şi aceeaşi necoştienţă, aşa încât, pe de o parte, el sucombă influenţei exterioare şi pe de altă parte nu se poate apăra dinăuntru de ea.

De aceea, cu cât un tată se identifică mai mult cu arhetipul, cu atât devine mai incoştient şi iresponsabil, ba chiar mai psihotic. Taţii care le critică şi taie din start copiilor lor toate mişcările de afect independente, care-şi cocoloşesc fiicele cu o erotică şi o tiranie emoţională prost camuflate, îşi ţin sub tutelă fiii, îi obligă să urmeze anumite profesii şi în cele din urmă îi căsătoresc “corespunzător” şi mamele, care îşi înăbuşe copiii încă din leagăn cu o tandreţe nesănătoasă, îi transformă mai târziu în nişte păpuşi sclave şi apoi scormonesc cu gelozie erotica urmaşilor. Ei nu ştiu ce fac şi nu ştiu că, întrucât sucombă compulsiei le-o transmit şi copiilor şi în acest fel îi fac pe aceştia iobagii părinţilor ca şi inconştientului în general. Asemenea copii vor continua încă mult timp blestemul pe care l-au preluat de la părinţi şi când aceştia sunt morţi de mult. [ 6 (366-385 ﴿]

Acest aspect dublu al imagoului tatălui este caracteristic pentru arhetip în general: el este capabil de un efect contrar şi se comportă faţă de conştiinţă, cam aşa ca Iehova faţă de Iov şi anume ambivalent şi îi rămâne ca în cartea lui Iov rezervat omului să tragă consecinţele. Nu se poate spune, ce-i drept, cu certitudine că arhetipul se comportă mereu în acest fel, căci există şi anumite experienţe care dovedesc contrariul. Ele nu par tocmai regula. Posibilăţile arhetipului, în bine şi în rău depăşesc cu mult raza de acţiune a omului şi un om poate să atingă o asemenea dimensiune identificându-se cu demonul, respectiv lăsându-se prins de acesta, iar atunci omul se pierde. Forţa ce determină destinul complexului patern provine din arhetip şi acesta este un adevărat motiv pentru consensus gentium, pune în locul tatălui o figură divină sau demonică, întrucât tatăl individual întruchipează în mod inevitabil arhetipul, care conferă imaginii sale forţa fascinantă. Arhetipul acţionează ca un rezonator care amplifică la maxim efectele ce pornesc de la tatăl, în măsura în care ele coincide cu tipul moştenit. [ 6 (366-385 ﴿]

Bibliografie

  1. Jung C. G., Opere complete 14/1, Mysterium Coniunctionis,

p (16,34,35,37,52,75,140,233), trad. Dana Verescu Ed. Trei, 2005, Bucureşti

  1. Jung C. G., Opere complete 14/2, Mysterium Coniunctionis, p (79), trad. Daniela Ştefănescu  , Ed. Trei, 2006,Bucureşti
  2. Jung C. G., Opere complete 17, Dezvoltarea personalităţii,

p (209,210,211,212,213,214,215,218,220), trad.Viorica Nicşcov,Ed.Trei, 2006 , Bucureşti

  1. Jung C. G., Opere complete 2 ,Psihologia fenomenelor oculte, p (105,106) Ed. Trei ,trad.Dana Verescu, 2004, Bucureşti
  2. Jung C. G., Opere complete 3, Psihogeneza bolilor spiritului,

p (49,60,206,207,221,224,225,), trad.Dana Verescu, Ed. Trei, 2005, Bucureşti

  1. Jung C. G., Opere complete 4, Freud şi psihanaliza, p (366,367,370,379,380,385), Ed. Trei, trad. Daniela Ştefănescu,2008, Bucureşti
  2. Jung C. G., Opere complete 7, Două scrieri despre psihologia analitică, p (352) , trad.Viorica Nicşcov, Ed. Trei, 2007, Bucureşti
  3. Jung C. G., Opere complete14/3, Mysterium Coniunctionis, p (163) Ed. Trei ,trad.Dana Verescu, 2006, Bucureşti
  4. Minulescu Mihaela, Chestionare adresate tipologiei personalităţii, în Sinteze anul II, Ed. Fundaţiei România de Mâine, 2004, Bucureşti,
  5. Minulescu Mihaela, Curs 1. Structura şi dinamica psihică; Fundamente de psihologie analitică, p (4-6)
  6. Minulescu Mihaela, Curs 2. Cercetării timpurii. Complexele: Normalitate şi patologie: Fundamente de psihologie analitică , p (2)
  7. Minulescu Mihaela, Curs 3. Conştiiţa şi dinamica libidoului: Structura şi dinamica psihică: Fundamente de psihologie analitică,  p (10-15)
  8. Minulescu Mihaela, Curs 4. Rolul tipurilor psihologice în condiţia nevrotică: Psihopatologia din perspective tipurilor. p (2-7)
  9. Minulescu Mihaela, Curs 5. Rolul tatălui în dezvoltarea individuală. Problema miturilor: arhetip, complex, funcţionarea eului.
  10. Minulescu Mihaela, Curs I X. Evaluarea tipologică a personalităţii. Inventarul tipologic de personalitate Myers –Briggs, Metode şi tehnici avansate în psihodiagnoză.
  11. Minulescu Mihaela, Indicatorul de tipologie Myers –Briggs privind stilurile apreciative.MBTI; formele G&F, Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Ed.Garell Publishing House, 1996, Bucureşti,
  12. Minulescu Mihaela, Inventarul de personalitate Myers –Briggs, Psihodiagnoza                            Modernă,Chestionare de personalitate, Ed Fundaţiei România de Mâine 2004, Bucureşti,
  13. 18. Minulescu Mihaela, Psihologia copilului mic: ghid pentru copii cu mămici mici,p 303,304 Ed. Psyche, 2007, Bucureşti
  14. Minulescu Mihaela, Tipologia jungiană în analiză, în Introducere în analiza jungiană, Ed. Trei, 2001, Bucureşti.
  15. Myers –Briggs I., McCaulley M.H., 1985, Manual: a guide to the developement and use of the MBTI, C.P.P., Pală Alto
  16. Patricia Hedges, Personalitate şi temperament.Ghidul tipurilor psihologice, Ed. Humanitas ,2002,, Iaşi
  17. Singer, June şi Loomis, MaryThe Singer-Loomis Inventory of Personality – Manual, Consulting Psychologists Press, Inc., California

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: