jump to navigation

Problematica psihologică în abordarea anxietăţii

                       

        A fost definită de Janet P. ca teamă fără obiect, manifestată prin nelinişte psihomotorie, modificări vegetative şi disfuncţii comportamentale. Anxietatea are caracter de potenţialitate, deformând trăirea prezentă în raport cu viitorul presimţit ca ostil şi predeterminat ca atare.

        Anxietatea este frecvent întâlnită de-a lungul vieţii, contribuie la activarea mecanismelor de alertă ale organismului şi la pregătirea pentru acţiune. Astfel, în faţa unei situaţii noi apărute, anxietatea îl ajută pe om să se adapteze mai bine.

        Anxietatea, teama şi instinctul de a fugi sunt mecanisme de apărare împotriva unui pericol. Temerile nu mai sunt considerate normale când ele devin cvasi-permanente şi impietează asupra vieţii cotidiene. Anxietatea patologică este distinctă de neliniştea sau teama obişnuită, resimţită de orice subiect în faţa unei situaţii noi sau cu un grad de dificultate sporit, al cărei răsunet asupra activităţii este pozitiv (concentrare, mobilizare a forţelor). „Psihologie şi psihiatrie pentru psihologi” ( Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiţia Dobronici, pag 93).

        Anxietatea prezintă următoarele caracteristici:

– este nemotivată

– se referă la un pericol iminent şi nedeterminat, faţă de care apare o atitudine de aşteptare (stare de alertă)

– este însoţită de convingerea neputinţei şi dezorganizării în faţa pericolului

– asocierea unei simptomatologii vegetative generatoare de disconfort somatic, se declanşează astfel un cerc vicios prin care anxietatea se autoîntreţine.

        Anxietatea se întâlneşte în anumite circumstanţe patologice, în reacţii de intensitate nevrotică şi psihotică, în neurastenii şi în alte nevroze, în stări depresive, în psihoze, în sindromul de abstinenţă la toxicomani, în debutul psihozelor presenile şi demenţelor.

        În anxietatea nevrotică – toate stările nevrotice au ca element comun prezenţa anxietăţii, care ocupă de obicei un loc important în tabloul simptomatologic.

        Anxietatea psihotică – apar ca însoţitor al depresiei sau independentă de aceasta, ca în schizofrenie şi psihozele organice.

Ea determină perturbări vegetative majore, ale instinctului alimentar şi ritmului hipnic.

        Raptusul anxios poate apărea în reacţii acute de şoc sau psihoze, ca o izbucnire impulsivă manifestată printr-o bruscă şi intensă accentuare a stării anxioase, bolnavul putând face tentative suicidare sau mai rar acte heteroagresive.

  

          Recunoaşterea echivalenţelor somatice ale anxietăţii –acestor semne facilitează evidenţierea anxietăţii mai ales atunci când, dintr-un motiv sau altul, participarea bolnavului este redusă. Aceste semne sunt legate de excitarea sistemului nervos simpatic: paloarea feţei, mimică tensionată, midriază, uscăciunea gurii, valori de transpiraţie, tremor fin al extremităţilor, tahicardie, extrasistole, jenă precordială, anorexie, crampe abdominale, diaree, tahipnee, senzaţie de constricţie toracică, micţiuni imperioase şi frecvente, insomnii de adormire, creşteri tensionale, hiperglicemie şi hiperlipemie.( Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiţia Dobronici,pag 94).

 

  TULBURĂRI ANXIOASE (CONFORM CLASIFICĂRII DSM-IV)

 

Tulburările anxioase fobice (fobia specifică, fobia socială, agorafobia);

Atacuri de panică ;

Tulburarea anxioasă generalizată ;

Tulburarea obsesiv-compulsivă;

Reacţia acută la stres;

Tulburarea de stres post-traumatică;

(Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiţia Dobronici PAG 93-94-95).

        R. Martens (1982) caracterizează astfel principalele concepte din sfera anxietăţii:

        Anxietatea – stare este nivelul concret sau obişnuit emoţional, caracterizat prin sentimentul aprehensiunii şi tensiunii, asociat cu activarea organismului; are efect  negativ asupra comportamentului.

        Anxietatea – trăsătură este predispoziţia de a percepe anumiţi stimuli din ambianţă ca ameninţători sau neameninţători şi de a răspunde la ei  cu niveluri diferite de anxietate  stare.

                    

        Manifestări

 

        Încă din definiţie rezultă că sunt diferite moduri prin care anxietatea se manifestă. În primul rând se află stările subiective: sentimentul de neajutorare, nesiguranţă a propriei persoane, lipsa energiei în faţa factorilor externi care apar ca exageraţi şi ameninţători, teama difuză faţă de un pericol real sau imaginar, aşteptarea unui insucces etc. În al doilea rând, vom remarca manifestările comportamentale: activitatea dezorganizată, performanţe diminuate faţă de cele obişnuite, tendinţe de a depăşi disconfortul prin „mecanisme de apărare” în mare parte apropiate de cele descrise în cazurile anxietăţii severe care intră sub incidenţa tratamentului psihiatric.

        J.B. Cratty (1973) clasifică astfel anxietăţiile sportivilor:

teama specifică de succes sau insucces (teama de succes, „nikeforbia” a fost descrisă de Antonelli (1964) ca un caz particular, vecin fenomenelor psihopatologice din sport);

teama de consecinţele sociale ale calităţii performanţei prop

   J.B. Cratty (1973) clasifică astfel anxietăţiile sportivilor:

  1. teama specifică de succes sau insucces (teama de succes, „nikeforbia” a fost descrisă de Antonelli (1964) ca un caz particular, vecin fenomenelor psihopatologice din sport);
  2. teama de consecinţele sociale ale calităţii performanţei proprii;

     3.teama de traumatisme şi alte asemenea temeri legate de starea fiziologică a organismului;

     4.   teama de consecinţele propriei agresivităţi sau a altora.

(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toniţă pag 171,172).

        Fiecare dintre aceste anxietăţi au „calităţi” şi „conţinuturi” dintre cele mai diferite, după structura internă a personalităţii sportivului, experienţa şi maturitatea lui intelectuală şi afectivă. Teama de insuccese se leagă şi de teama de a nu pierde aprecierea antrenorului sau respectul colegilor, de a pierde postul în echipă, de a-i fi reduse veniturile etc.

        Teama de traumatisme apare mai puternică la sportivii cărora nu le place „contactul direct”, faţă de cei care acceptă acest contact cu adversarii – după clasificarea lui Rioux şi Chappuis (1972). Acelaşi lucru se petrece cu teama de durere, depăşită uşor de cei care au dobândit capacitatea de înfruntare a dificultăţilor fireşti din sporturile cu contact mai dur, ca în box sau rugby, sau a celor cu durată mare de evoluţie ca în cursele de rezistenţă, de exemplu.

(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toniţă pag 172).

        Raymond B. Cattell a construit, în anul 1967, chestionarul pentru evaluarea anxietăţii, din care rezultă, pe de o parte, anxietatea „manifestă” şi anxietatea „voalată”, iar pe de altă parte, indicatorii calitativi ai anxietăţii, ca de exemplu: puterea eu-lui, sentimentele de culpabilitate şi neîncredere în sine, tensiunea ergică (insatisfacţii, iritabilitate), slăbiciunea eu-lui etc. Ca şi chestionarul lui Taylor, acesta a fost validat prin comparaţia dintre loturi cu evident nivel ridicat de anxietate, faţă de cele normale (cf. Cratty, 1973).

        Cercetările au demonstrat că nivelul anxietăţii fluctuează şi în funcţie de etapa în care se află subiectul: înaintea, în timpul şi după consumarea situaţiei stresante.

        De regulă, nivelul de anxietate dinaintea activităţii este ridicat datorită aşteptării situaţiei stresante. După contactul cu situaţia concretă stresantă, nivelul de anxietate are tendinţa să scadă.

Dacă un nivel prea ridicat de anxietate împiedică realizarea unor performanţe înalte, unul scăzut este tot atât de nefavorabil datorită lipsei de angajare emoţională în competiţie.

(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toniţă pag 173-179).

 

 

                      

        A fost definită de Janet P. ca teamă fără obiect, manifestată prin nelinişte psihomotorie, modificări vegetative şi disfuncţii comportamentale. Anxietatea are caracter de potenţialitate, deformând trăirea prezentă în raport cu viitorul presimţit ca ostil şi predeterminat ca atare.

        Anxietatea este frecvent întâlnită de-a lungul vieţii, contribuie la activarea mecanismelor de alertă ale organismului şi la pregătirea pentru acţiune. Astfel, în faţa unei situaţii noi apărute, anxietatea îl ajută pe om să se adapteze mai bine.

        Anxietatea, teama şi instinctul de a fugi sunt mecanisme de apărare împotriva unui pericol. Temerile nu mai sunt considerate normale când ele devin cvasi-permanente şi impietează asupra vieţii cotidiene. Anxietatea patologică este distinctă de neliniştea sau teama obişnuită, resimţită de orice subiect în faţa unei situaţii noi sau cu un grad de dificultate sporit, al cărei răsunet asupra activităţii este pozitiv (concentrare, mobilizare a forţelor). „Psihologie şi psihiatrie pentru psihologi” ( Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiţia Dobronici, pag 93).

        Anxietatea prezintă următoarele caracteristici:

– este nemotivată

– se referă la un pericol iminent şi nedeterminat, faţă de care apare o atitudine de aşteptare (stare de alertă)

– este însoţită de convingerea neputinţei şi dezorganizării în faţa pericolului

– asocierea unei simptomatologii vegetative generatoare de disconfort somatic, se declanşează astfel un cerc vicios prin care anxietatea se autoîntreţine.

        Anxietatea se întâlneşte în anumite circumstanţe patologice, în reacţii de intensitate nevrotică şi psihotică, în neurastenii şi în alte nevroze, în stări depresive, în psihoze, în sindromul de abstinenţă la toxicomani, în debutul psihozelor presenile şi demenţelor.

        În anxietatea nevrotică – toate stările nevrotice au ca element comun prezenţa anxietăţii, care ocupă de obicei un loc important în tabloul simptomatologic.

        Anxietatea psihotică – apar ca însoţitor al depresiei sau independentă de aceasta, ca în schizofrenie şi psihozele organice.

Ea determină perturbări vegetative majore, ale instinctului alimentar şi ritmului hipnic.

        Raptusul anxios poate apărea în reacţii acute de şoc sau psihoze, ca o izbucnire impulsivă manifestată printr-o bruscă şi intensă accentuare a stării anxioase, bolnavul putând face tentative suicidare sau mai rar acte heteroagresive.

  

          Recunoaşterea echivalenţelor somatice ale anxietăţii –acestor semne facilitează evidenţierea anxietăţii mai ales atunci când, dintr-un motiv sau altul, participarea bolnavului este redusă. Aceste semne sunt legate de excitarea sistemului nervos simpatic: paloarea feţei, mimică tensionată, midriază, uscăciunea gurii, valori de transpiraţie, tremor fin al extremităţilor, tahicardie, extrasistole, jenă precordială, anorexie, crampe abdominale, diaree, tahipnee, senzaţie de constricţie toracică, micţiuni imperioase şi frecvente, insomnii de adormire, creşteri tensionale, hiperglicemie şi hiperlipemie.( Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiţia Dobronici,pag 94).

 

  TULBURĂRI ANXIOASE (CONFORM CLASIFICĂRII DSM-IV)

 

Tulburările anxioase fobice (fobia specifică, fobia socială, agorafobia);

Atacuri de panică ;

Tulburarea anxioasă generalizată ;

Tulburarea obsesiv-compulsivă;

Reacţia acută la stres;

Tulburarea de stres post-traumatică;

(Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiţia Dobronici PAG 93-94-95).

        R. Martens (1982) caracterizează astfel principalele concepte din sfera anxietăţii:

        Anxietatea – stare este nivelul concret sau obişnuit emoţional, caracterizat prin sentimentul aprehensiunii şi tensiunii, asociat cu activarea organismului; are efect  negativ asupra comportamentului.

        Anxietatea – trăsătură este predispoziţia de a percepe anumiţi stimuli din ambianţă ca ameninţători sau neameninţători şi de a răspunde la ei  cu niveluri diferite de anxietate  stare.

                    

        Manifestări

 

        Încă din definiţie rezultă că sunt diferite moduri prin care anxietatea se manifestă. În primul rând se află stările subiective: sentimentul de neajutorare, nesiguranţă a propriei persoane, lipsa energiei în faţa factorilor externi care apar ca exageraţi şi ameninţători, teama difuză faţă de un pericol real sau imaginar, aşteptarea unui insucces etc. În al doilea rând, vom remarca manifestările comportamentale: activitatea dezorganizată, performanţe diminuate faţă de cele obişnuite, tendinţe de a depăşi disconfortul prin „mecanisme de apărare” în mare parte apropiate de cele descrise în cazurile anxietăţii severe care intră sub incidenţa tratamentului psihiatric.

        J.B. Cratty (1973) clasifică astfel anxietăţiile sportivilor:

teama specifică de succes sau insucces (teama de succes, „nikeforbia” a fost descrisă de Antonelli (1964) ca un caz particular, vecin fenomenelor psihopatologice din sport);

teama de consecinţele sociale ale calităţii performanţei prop

   J.B. Cratty (1973) clasifică astfel anxietăţiile sportivilor:

  1. teama specifică de succes sau insucces (teama de succes, „nikeforbia” a fost descrisă de Antonelli (1964) ca un caz particular, vecin fenomenelor psihopatologice din sport);
  2. teama de consecinţele sociale ale calităţii performanţei proprii;

     3.teama de traumatisme şi alte asemenea temeri legate de starea fiziologică a organismului;

     4.   teama de consecinţele propriei agresivităţi sau a altora.

(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toniţă pag 171,172).

        Fiecare dintre aceste anxietăţi au „calităţi” şi „conţinuturi” dintre cele mai diferite, după structura internă a personalităţii sportivului, experienţa şi maturitatea lui intelectuală şi afectivă. Teama de insuccese se leagă şi de teama de a nu pierde aprecierea antrenorului sau respectul colegilor, de a pierde postul în echipă, de a-i fi reduse veniturile etc.

        Teama de traumatisme apare mai puternică la sportivii cărora nu le place „contactul direct”, faţă de cei care acceptă acest contact cu adversarii – după clasificarea lui Rioux şi Chappuis (1972). Acelaşi lucru se petrece cu teama de durere, depăşită uşor de cei care au dobândit capacitatea de înfruntare a dificultăţilor fireşti din sporturile cu contact mai dur, ca în box sau rugby, sau a celor cu durată mare de evoluţie ca în cursele de rezistenţă, de exemplu.

(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toniţă pag 172).

        Raymond B. Cattell a construit, în anul 1967, chestionarul pentru evaluarea anxietăţii, din care rezultă, pe de o parte, anxietatea „manifestă” şi anxietatea „voalată”, iar pe de altă parte, indicatorii calitativi ai anxietăţii, ca de exemplu: puterea eu-lui, sentimentele de culpabilitate şi neîncredere în sine, tensiunea ergică (insatisfacţii, iritabilitate), slăbiciunea eu-lui etc. Ca şi chestionarul lui Taylor, acesta a fost validat prin comparaţia dintre loturi cu evident nivel ridicat de anxietate, faţă de cele normale (cf. Cratty, 1973).

        Cercetările au demonstrat că nivelul anxietăţii fluctuează şi în funcţie de etapa în care se află subiectul: înaintea, în timpul şi după consumarea situaţiei stresante.

        De regulă, nivelul de anxietate dinaintea activităţii este ridicat datorită aşteptării situaţiei stresante. După contactul cu situaţia concretă stresantă, nivelul de anxietate are tendinţa să scadă.

Dacă un nivel prea ridicat de anxietate împiedică realizarea unor performanţe înalte, unul scăzut este tot atât de nefavorabil datorită lipsei de angajare emoţională în competiţie.

(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toniţă pag 173-179).

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: