jump to navigation

2. RECEPTIA MUZICALA SI VARIABILELE PSIHOSOMATICE

2. RECEPTIA MUZICALA SI VARIABILELE PSIHOSOMATICE

 

Psihicul este elementul central in receptia muzicii, „ bazindu-se” pe prelucrarea               la nivelul creierului a informatiilor transmise corect, deformat sau excelent de catre ureche, iar procesele mentale sunt de o varietate extrema incepind cu reprezentari, de regula complexe (evocari dar si constructii imaginare), preponderent vizuale si cuplate cu procese afective.

   Soma (corpul) este afectata de transmiterea psihosomatica a efectelor psihologice ale muzicii prin intermediul releelor cortico-subcortico-neurovegetative si a hormonilor si, prin aceasta, muzica produce modificari cu caracter reglator asupra organelor si aparatelor (atenuarea unor functii cu rol nociv si stimularea altora benefice).

   Referitor la procesele de retroaferentatie somato-psihice-fenomene de feedback, prezente in timpul ascultarii muzicii acestea capata o importanta uriasa in cazul executiei muzicale (inclusiv in muzicoterapia activa) deoarece informatiile auditive-tactile kinestezice si „balansul” stimulilor proveniti de la corp-instrument-auz-creier-corp se poate regla apasarea clapelor pianului sau a corzilor viorii etc. Referitor la arta vocala, Silvia Voinea – celebra noastra cintareata de opera – evidentiaza importanta capitala pentru un cintaret de de opera a autoanalizei – de tip feedback – a calitatii sunetului vocal emis in timpul cintului, ceea ce permite decelarea unor cauze incidentale (de tehnica a respiratiei, de ex.) sau patologice ale unor insuccese interpretative. (66)

Ascultarea muzicii are la baza un lung si complex lant de procese neurofiziologice a caror desfasurare in timp este, insa, cvasiinstantanee. Aceste procese, initial acustice, sunt „convertite” intr-o perceptie complexa (dupa J. Eccles – 1995):

   senzoriala: cu participarea analizatorului acustic (inclusiv „segmentul” lui cortical) dar cu o importanta decisiva pentru „urechea muzicala”;

   acustica propriu-zisa: receptia sunetelor, ca atare, in ambele zone simetrice din lobii temporeli;

   muzicala propriu-zisa: integrarea unor calitati izolate ale sunetelor dar si a unor motive si fraze muzicale, ca si a ritmurilor la nivelul emisferei cerebrale drepte, intr-o zona simetrica cu cea a centrilor vorbirii din emisfera stinga. Aceasta zona „veritabil centru al muzicii”, este indispensabila perceperii muzicii, sub forma ei structurala (melodie, ritm etc.);

   intelectual-afectiva: avind sediul in emisfera cerebrala stinga si fiind implicata in constientizarea perceptiei muzicale, analiza continutului ,,tehnic” muzical, dar si trairea ideational-emotionala a „mesajului” vehiculat de muzica ascultata. Participarea la aceste procese integrative – ce reprezinta saltul de la „neurologic”(activitatea neuro-fiziologica, desfasurata dupa legile biologice) la „psihologic” (procese psihice reglementate dupa legile psihologiei) – este asigurata datorita conexiunilor corticale temporale cu anumite zone din lobii prefrontali  (ipoteza a lui J. Eccles) si cu sistemul limbic (+hipotalamusul), aceste din urma conexiuni fiind implicate in trairea „corporala” a muzicii.(21)

 Muzica audiata are ca element constant structura ei initiala, modelata de natura interpretarii, conditiile de auditie (nu numai acustica, ci si calitatile tehnice ale inregistrarii, zgomote perturbante etc.).

Urmeaza procesele ideational-afective extrem de variate, de la senzatia de placere extrema prezenta si pina la evocarea unei stari afective caleidoscopice sau „fixe”, dominante (tristete, elan, duiosie etc.). In esenta, procesele mentale generate de muzica au un grad inalt de stabilitate, datorita structurii mentale si biografiei – ambele fixate, alaturi de influentele educationale, in personalitatea subiectului – insa conditiile conjuncturale de ascultare a muzicii, dela dispozitia de moment si pina la locul auditiei, interesul pentru muzica respectiva etc. creaza o varietate a „rezultantei psihologice” a ascultarii muzicii. (66)

   De mentionat ca schema acestui feedback „la vedere” – intre muzica si organism ar putea fi completata cu un al doilea lant, invizibil dar intuibil  – bazat pe argumente experimentale cu repercusiuni asupra fenomenelor psihice – vizind corelatii de ordin psihologic, cu privire la reorganizarea creierului prin anumite tipuri de muzica culta – si corelatii de ordin psiho-neuro-endocrino-imunologic, soldate cu cresterea imunitatii, in cazul ascultarii oricarei muzici care place in mod deosebit ascultatorului.

   Dupa autori ca Spintge si Droh, (1992), Segenwald(1995) si  J. Verdeau-Pailles si colab. (1995), putem grupa efectele psihologice globale ale muzicii in urmatoarele categorii (cu interferente frecvente), detaliind  – prin exemplificari.

   1. Relaxarea psihica, avind urmatoarele variante cu implicatii comportamentale:

– catharsis (scaderea marcata a tensiunii emotionale), incluzind defularea si posibila aparitie a extazului;

– sedare (favorizind instalarea somnului, in unele cazuri);

– euforie (generata, uneori compensator fata de disparitia rapida a continutului afectiv negativ).

   2. Stimularea psihica:

– cresterea randamentului cognitiv (memorie+ideatie);

– euforie (aici se incadeaza si muzica rock si corespondentele creatoare de euforie in mod facil, prin dezinhibitia produsa de ritmica pregnanta, intensitatea brutala sonora si asperitatea timbrala a instrumentelor „electrice” sau „electronice” folosite);

– cresterea increderii in sine;

– stimularea vointei si initiativei.

   3. Comunicarea interumana, avind un caracter intraverbal, bogat in elemente sugestive, fapt constant in special in cazul executiilor colective ale unor piese muzicale (exemplu in cvartet), dar si un caracter verbal (muzica vocala) ce expliciteaza si accentueaza, cu ajutorul textului, ideile si sentimentele vehiculate de muzica instrumentala. In cazul participarii active la muzica, de ex. cintatul in cor, comunicarea este maxima.

   4. Scaderea pragului durerii si modificarea excitabilitatii psihomotorii (66)

Inca din antichitate, efectul analgezic al muzicii era utilizat in practica medicala, existind marturii despre un medic grec Athenaops, care trata lombalgiile si/sau sciatica prin utilizarea sunetului de flaut, instrument ce intona o melodie ritmica exact ,,deasupra locului durerii”, realizind ceea ce s-ar putea numii o veritabila „acupunctura muzicala” (citat din B. Luban-Plozza si colab. 1988).

   Mai tirziu, exista obiceiul de a se efectua extractii dentare in piete -publice, in zilele „de tirg”, de catre „extractorii de dinti” care utilizau trompeta si tobele ce intonau o muzica bine ritmata si de mare intensitate sonora, al carui efect asupra pacientului era acela de a-i atenua durerea din timpul extractiei. Ar fi posibil si un efect „direct” asupra pragului senzorial al durerii, sau indirect prin procesul de excitatie brutala corticala imediata, cu inhibitia zonelor adiacente legate si de perceptia durerii.

   In sfirsit este citat (tot in B. Luban-Plazza si colab. – „Musik und Psyche” – 1988) si exemplul medicului John Butcher care utiliza scurte melodii, cu cuvinte, la pacientele sale, in timpul travaliul obstretical, obtinind un efect analgezic.(33)

   In zilele noastre, Spintge si Droh (1992) mentioneaza rezultatele unor studii efectuate unor studii efectuate de catre Schapiro si Cohen pe 500 femei supuse chiuretajului uterin, dintre care 142 au ascultat la casca muzica (clasica, disco sau country), afirmind – in 82% din cazuri – disparitia completa a durerilor (de fapt ce s-a realizat numai la 57 dintre cele au primit ca anestezic, Methoxyfluran). Toate aceste efecte analgezice indreptatesc termenul propus de Diamond (in 1981) de „muzicoanestezie”.(91)

Ceea ce marcheaza, ca un demers premeditat in scop posterapeutic introducerea muzicii in saloanele sectiilor de chirurgie (fie sub forma accesibila tuturor bolnavilor, la aparatele de radio, fie sub forma auditiei „la casca” – cu posibilitati mari de individualizare), este orientarea influentei sale psihosomatice asupra bolnavului chirurgical pe doua mari directii: diminuarea disconfortului somatic generat de boala chirurgicala (in special durerea) si combaterea starii de anxietate (care devine adesea contagioasa). Acest din urma efect al introducerii muzicii intr-un serviciu de chirurgie a fost demonstrat de un studiu efectuat in 1994 de catre Winter si colab. Care au evidentiat scaderea neta a anxietatii la grupul de pacienti care beneficiau de ascultarea muzicii in raport cu grupul de control (fara muzica).

   Analizind efectele muzicoterapiei aplicate intraoperator pe baza datelor din literatura, putem reliefa urmatoarele aspecte:

   1. actiunea analgezica a muzicii este demonstrata in mod spectacular de catre Spintge si Droh la bonavele „anesteziate” cu muzica anxiolitica si care au tolerat interventia chirurgicala pentru avorturi provocate (chiuretaj uterin) in lipsa anestezicelor, raportind senzatii dureroase absente sau minime, in raport chiar cu un lot de control tratat cu diverse anestezice.

   Situatii similare de efect anestezic al muzicii au fost reprezentate de punctia lombara sau efectuarea gastroscopiei in chirurgia abdominala (Good – 1995).(32)

   Alti autori care au apreciat efectele analgezice ale muzicoterapiei aplicate intraoperator, ce contribuie la potentarea efectelor anestezicului si scaderea celor secundare, confirma indirect efectele antialgice ale muzicii, constante si in alte imprejurari: la bolnavi neoplazici cu dureri cronice intense (Beck) sau cu artrita reumatoida (Schorr – 1993).

   2. actiunea anxiolitica reprezinta o calitate esentiala a muzicii asupra bolnavului operat, ea fiind demonstrata experimental utilizind parametrii psihologici ai anxietatii (prin utilizarea diferitelor scale sau subscale pentru anxietate, Barnason si colab. – 1995) ca si parametrii fiziologici reprezentati de corelatele sale psihosomatice in plan cardiovascular (frecventa cardiaca si tensiunea arteriala) ambele fiind mai scazute (aproape de normalul bazal) in cursul interventiei chirurgicale la bolnavii operati pe cord si care beneficiaza de muzicoterapie (Elliot – 1994).(23)

3. efecte complexe, favorizind ventilatia mecanica a bolnavilor chirurgicali (Chlan – 1995) sau diminuind efectele secundare ale anestezicelor. Un exemplu referitor la actiunea anxiolitica si de normalizare a unor parametri fiziologici cardio-respiratori (frecventa cardiaca si numarul de respiratii, ambele crescute ca efect – corelat somatovisceral – al anxietatii) il reprezinta un studiu efectuat de Chlan (1999) care a umarit – pe 54 de pacienti chirurgicali nesedati, supusi ventilatiei mecanice  – efectele auditiei muzicale la casca timp de 30 de minute, comparativ cu un lot de control (fara muzicoterapie), nivelul anxietatii, rata pulsului si a respiratiei. Rezultatele obtinute au demonstrat atit scaderea anxietatii (media itemilor posttest 10,4 la bolnavii cu muzicoterapie, fata de 16,2 la bolnavii lotului de control), cit si a alurii ventriculare si a numarului de respiratii.

4. in plan psihologic, muzicoterapia intraoperatorie favorizeaza relatia de comunicare dintre chirurg si bolnav, atunci cind acesta este supus anesteziei locale sau pina la instalarea efectului hipnotic al anesteziei generale.(66)

Cercetatorii de la Institutul de neurologie din Montreal au testat doisprezece oameni, folosind 12 modele muzicale diferite, in timp ce creierele erau scanate cu ajutorul unei tomografii cu emisii de pozitroni (PET), care urmareste fluxul de sange. Cand muzica a inceput, sangele s-a acumulat rapid nu numai in lobul temporal drept (unde este auzul), dar si in regiunea din spatele emisferei drepte care guverneaza vederea. De vreme ce subiectii tineau ochii inchisi in timpul experimentului, cercetatorii au ajuns la concluzia ca muzica trebuie sa fi stimulat automat imagini mentale.

Experimentul Montreal sugereaza ca toti putem reactiona sinestezic la muzica, desi, de cele mai multe, baram inainte ca ele sa intre in constient.

Lozanov a aflat ca multe spitale din blocul sovietic foloseau muzica pentru a-si calma si relaxa pacientii. Intors in tara sa, in Bulgaria, Lozanov impreuna cu un coleg de-al lui, Dr. Aleko Novakov, au inceput sa testeze efectele diferitelor tipuri de muzica asupra proceselor de invatare. Cercetatorii americani Lynn Cooper si Milton Erikson aratasera deja ca ascultarea unui metronom cu 60 de batai pe minut il poate conduce pe cel care asculta intr-o Stare Alfa profunda, ideala pentru invatat si memorat. Nefiind in cunostinta de cauza cercetarile americane, cel putin aparent, Lozanov si Novakov au descoperit independent ca muzica lenta baroca, cu 60-67 de batai pe minut, induce o Stare Alfa. Muzica baroca a fost foarte populara in Europa in anii 1600-1750, cand a murit cel mai celebru reprezentant al ei si anume Johann Sebastian Bach. Muzica baroca se caracterizeaza mai degraba printr-o textura bogata si un ritm consistent, decat prin melodicitate sau prin tempouri contrastante.

   Lozanov si Novakov au descoperit ca oamenii care asculta muzica baroca absorb informatia la fel de eficient ca cei care invata in stare de somn, o descoperire care a dus rapid la dezvoltarea faimoasei metode a lui Lozanov, Sugestopedia, prin care informatiile – precum fraze dintr-o limba straina – sunt furnizate celui care invata la intervale de 4 secunde, totul pe un fundal cu muzica baroca. Primele rezultate au aratat ca studentii care invata folosind aceasta metoda invata intre 60 si 500 de cuvinte dintr-o limba straina pe zi. Presa din blocul Sovietic a inceput sa se laude ulterior ca cei care folosesc Sugestopedia pot stapanii o limba straina intr-o singura  luna.

   Popularizate in Statele Unite de best-sellerul din 1979, Superlearning, scris nde Sheila Ostrander si Lynn Schroender, cursurile de sugestopedie se tin astazi in perfecta legalitate si cu licente recunoscute de formele de invatamant ; pe tot teritoriul Statelor Unite. Diversi furnizori au scos pe piata casete cu muzica baroca special aleasa pentru a se conforma standardelor lui Lozanov.

În ţara noastră se utilizează si în ondontostomatologie mult muzica în vederea profilaxiei anxietăţii şi aprofundarea relaxării necesare în chirurgia dentară; la noi o aplica prof. E. Costa (Bucureşti) sau prof. Rusu (Iaşi).(99)

   Neurofiziologii au raspuns, si ei, destul de convingator la intrebare prin cercetari care – cu ajutorul prelucrarii activitatii neuronale pe calculator – au reusit sa demonstreze un izomorfism intre activitatea ritmica a creierului si ritmicitatea muzicii mozartiene. Elementele izomorfe erau reprezentate de ciclurile de sunete (cantitatea de sunete pe unitatea de timp) de o anume conformitate – cu secvente de cresteri si scaderi ale intensitatii sunetelor care se repeta la 20-30 secunde – si actioneaza asupra grupurilor neuronale ale caror functii se desfasoara asemanator in cicluri de 30 de secunde (rezultatele obtinute de la o echipa de muzicologi si neurologi ai Universitatii din Illinois).

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: