jump to navigation

Tipurile psihologice Aprilie 20, 2010

Posted by MARIA NANU in Uncategorized.
trackback

Tipurile psihologice

Libido trebuie să fie o expresie energetică pentru valori psihologice. Valoarea psihologică este eficientă; de aceea ea poate fi privită şi energetic, fără ca astfel să se pretindă posibilitatea unei măsuri exacte. Tipul introvertit este caracterizat prin faptul că libidoul său se orientează într-o anumită măsură în personalitatea însăşi, adică el găseşte valoarea necondiţionată chiar la sine. La tipul extravertit, dimpotrivă, libidoul se orientează într-o anumită măsură în afară, el găseşte valoarea necondiţionată chiar la obiect. Introvertitul priveşte totul din unghiul valorii propriei sale personalităţi, extravertitul dimpotrivă, depinde de valoarea obiectului său. Aş vrea doar să subliniez că problema tipurilor este o problemă vitală a psihologiei noastre în general şi că orice alt progres va trebui să treacă şi peste această problemă. [5 (49-60,205-226 ﴿]

Un extravertit aproape că nu înţelege necesitatea, care îl determină pe introvertit să pună stăpânirea asupra lumii prin intermediul unui sistem.Şi totuşi această necesitate există. Astfel, nu am avea concepţii despre lume, dogme şi altele asemenea. Omenirea educată ar consta atunci doar din empirişti, iar ştiinţa doar din ştiinţe empirice. Fără îndoială că empirismul şi cauzalitatea sunt forţe predominate în viaţa noastră psihică actuală. [5 (49-60,205-226 ﴿]

Dacă desemnăm ceva ca inconştient, nu avem voie să uităm că, din punctul de vedere al funcţiei creierului, poate fi inconştient în două moduri – fiziologic şi psihologic.Voi discuta aici doar cel din urmă punct de vedere. Pentru scopul nostru putem defini inconştientul ca totalitatea tuturor proceselor psihice care nu sunt percepute, prin urmare sunt inconştiente. Inconştientul conţine toate acele procese psihice care nu posedă intensitate suficientă pentru a depăşi pragul dintre conştiinţă şi inconştient. Ele rămân de aceea sub suprafaţa conştiinţei şi se fac observate uneori subliminal. Ideile şi sentimentele, care formează conştiinţa – aşa numitul conţinut al conştiinţei – sunt foarte complicate şi se bazează pe elemente mult mai simple, în întregime inconştiente; din unirea lor ia naştere conştiinţa. [ 4 (49-60,205-226 ﴿]

Expresia “echilibru sufletesc” nu este doar o figură de stil, căci este vorba într-adevăr de o tulburare a echilibrului care există între conţinuturile conştiente şi inconştiente. Şi anume, activitatea normală a inconştientului irumpe într-un mod anormal în conştiinţă şi tulbură astfel adaptarea individului la mediul său. [ 5 (49-60,205-226 ﴿]

Omul neechilibrat sufleteşte încearcă să se apere de propriul său inconştient, adică el luptă împotriva influenţelor sale compensatorii. Omul, care trăieşte deja izolat, se retrage tot mai mult din lume, iar inginerul ambiţios năzuieşte să dovedească prin invenţiile sale în mod patologic exagerate eroarea puterilor sale compensatorii autocritice. Acest lucru se realizează într-o stare de stimulare, care produce o lipsă considerabilă de acord între tendinţele conştiente şi cele inconştiente. Perechile de contrarii sunt brutal separate şi clivarea, care rezultă de aici, duce la nenorocire, căci inconştientul începe curând să se impună în mod violent conştiinţei. Apoi apar gânduri şi dispoziţii caudate, ininteligibile şi adesea halucinaţii incipiente, care poartă în mod clar amprenta coflictului interior. [5 (49-226 ﴿]

Fundamentul esenţial al personalităţii noastre este afectivitate. Gândirea şi acţiunea sunt, să-i zicem doar simptome ale afectivităţii. Elementele vieţii psihice, senzaţiile, reprezentările şi sentimentele sunt date conştiinţei în forma anumitor unităţi, care, pentru a îndrăzni o analogie cu chimia, pot fi comparate cu o moleculă. [ 5 (49-60,205-226 ﴿]

Personalitatea Umană

l      Tendinţa centrală: atingerea condiţiei de eu individuat, înţelept; un echilibru între forţele opuse ale personalităţii care includ atât materialul conştient cât şi materialul inconştient. Procesul are mai multe momente de impact major, cel mai semnificativ apare prin enantiodromie – schimbarea cursului, moment ce intră în joc în psihicul persoanei în perioada “mijlocului vieţii”, respectiv de la 30 – 40 de ani. Jung însuşi, avea 38 de ani când s-a delimitat de Freud.

l      Sinele este centrul personalităţii şi, în acelaşi timp, şi arhetipul central şi întreaga personalitate. Relaţia Eu(ego) – Sine emerge din inconştient în câmpul conştiinţei, cunoaşte de-a lungul vieţii perioade de rupere sau perioade de contopire (inflaţie).

În procesele psihice intră în joc libidoul, energia psihică, şi funcţia transcendentală, religioasă, creatoare de simbol pentru a permite funcţionarea unificată conştient- inconştient, Ego – Sine (religuo – a lega). [10 (4,5 ﴿]

Principii ale funcţionării libidoului

l      Principiul echivalenţei:

o creştere a energiei într-o arie a psihicului este dublată de o descreştere a energiei în aria opusă / complementară şi invers. De ex., energia pusă în joc de existenţa unei tendinţe a psihismului conştient spre introversie, este dublată de o luare de energie din activitatea externă a psihismului inconştient.

l      Entropiei:

distribuţia energiei în psihic caută un echilibru sau echilibrare; stadiul ideal, al eului individuat este de echilibru şi nu de lipsă de conflict. Funcţia cheie care asigură acest echilibru în mod natural este funcţia transcendentală.

l      Opuselor:

Hegel: “orice aspect îşi poartă cu sine propria negaţie”

Energia provine din acest continuu joc al opuselor – complementare.

De exemplu: conştient inconştient

l      raţional – iraţional

l      feminin – masculin

l      extravert – introvert

l      naştere – moarte

l      material, biologic – spiritual

l      cauzalitate – sincronicitate, teleologie

l      senzorial – intuitiv

l      gândire logică – sentiment

Unitate Paradoxală

Ideea de unitate în complementaritate, deci în condiţia paradoxală, reprezintă modul cum pot fi concepute forţele opuse în reconciliere. În fizică, principiul lui Heisenberg a incertitudinii: putem măsura fie poziţia, fie momentul particulelor sub-atomice, dar nu pe ambele simultan. În matematică, Goedel, dovedeşte că dacă aritmetica este inconsistentă, atunci este incompletă, iar dacă este completă, atunci este inconsistentă.

Mandala Ca Simbol Al Unităţii

l      sensul sanscrit: “cerc magic”

l      La Jung, simbol pentru întreg şi perfecţiune, simbol al Sinelui: orice punct al cercului poate fi văzut şi ca două forţe în divergere şi, simultan ,

l      ca două forţe în convergere.

l      Cercul, poartă în sine quadratura: echilibru a celor patru părţi sau chintesenţă

Cristos ca Simbol Arhetipal

Cristos ca simbol arhetipal al polarităţilor Sinelui şi astfel o unitate paradoxală, care ne ajută să sintetizăm opusele într-un întreg conceptual. [10 (4,5 ﴿]

De fapt, Jung anticipă încă de la începutul secolului teoria psihanalitică modernă (Klein, Bion) asupra „obiectelor interioare” şi ale relaţiilor acestor obiecte interioare, teorie ce va apare în psihanaliză mult mai târziu. Teoria postulează faptul că în viaţa adultă supravieţuiesc atitudini din copilăria timpurie – perioada infantilă, copilăria propriu-zisă şi adolescenţă, atitudini care aparţin unor stadii diferite de dezvoltare şi care includ intenţii inconştiente faţă de „obiectele” reale şi fantazate, ce ţin de experienţele şi trăirile infantile. .[11 (2 ﴿]

Atitudinile, introversia şi extraversia se dezvoltă timpuriu în viaţa individului şi astfel conchide că sunt constituţionale, înnăscute, congenitale.

Funcţiile şi tipologia

Libidoul la dispoziţia conştiinţei ia o anume direcţie. La introvert, spre interior, la extravert spre exterior. Ne putem imagina acest libido ca pe un cal pe care stă conştiinţa sau eul şi călăreşte cu el spre interiorul sau spre exteriorul fiinţei. Ce face când ajunge la „obiect”, fie el interior sau exterior?

Jung spune că există patru moduri de a percepe sau recunoaşte deplin un obiect:

  1. trebuie să percepem că există ceva şi cum este acel ceva; ceea ce facem prin simţuri. Aceasta este percepţia denumită de Jung prin „senzaţie„;
  2. trebuie să organizăm aceste senzaţii sau să le conceptualizăm; în psihologie termenul utilizat a fost apercepere. Jung denumeşte această funcţie „gândirea„, care ne spune ce este acest obiect. De observat că Jung foloseşte termenul de gândire şi când vorbeşte de capacitatea unei persoane de a se orienta în termeni de cauză şi efect;
  3. odată ce ştim ce este trebuie să evaluăm: să ne decidem dacă ne place sau nu lucrul respectiv, şi facem acest lucru cu „sentimentele„. Dacă simţi o căldură pentru cineva, o faci pentru că îţi place şi, atenţie, îl evaluezi ca atare: „îmi place” sau „nu-mi place”. Nu pentru emoţia în sine;
  4. trebuie să decidem apoi de unde a apărut obiectul sau unde se va duce, pentru care avem nevoie de „intuiţie„. Intuiţia nu este gândire, nu este senzorialitate şi nu este sentiment, deşi este desigur toate trei!

Organizarea funcţiilor şi atitudinilor în perechi de opuse

Aceste elemente, cele două atitudini – orientări şi cele patru funcţii pot fi grupate în perechi de opuse. Gândirea şi sentimentul şi nu poţi să le exerciţi pe ambele în acelaşi timp. Fie gândeşti în termeni de cauză şi efect, fie evaluezi afectiv. Le poţi face una după cealaltă, dar nu ambele deodată. [12 (10-15 ﴿]

Senzaţia şi intuiţia: nu este posibil să percepi ceva cu simţurile şi să ai în acelaşi timp, o intuiţie, o impresie totală despre acel ceva perceput. Dacă ai o impresie totală despre o femeie, nu vei putea în acelaşi moment să dai seama în detaliu de culoarea părului, greutate, înălţime etc.

Al treilea set de opuse este raţionalitate vs. iraţionalitate: senzaţia şi intuiţia sunt denumite iraţionale pentru că ele indică că ceva există şi nu au nimic de a face cu raţiunea, evaluarea raţională. Celelalte sunt raţionale pentru că prin ambele mintea face ceva cu obiectul: îl evaluează în termeni cauză – efect, sau bun – rău.

Fără să teoretizeze expres acest lucru, Jung se referă la senzaţie şi intuiţie ca dezvoltate ontogenetic şi filogenetic mai devreme decât cele raţionale, deci sunt mai primitive.

În măsura în care una sau două dintre ele sunt favorizate, ele devin o deprindere şi individul devine un „tip” de un anume fel! De fapt această „alegere” pare a fi constituţională, dar pare să fie şi determinată de mediu, de familie. De aici, un lung şir de cercetări care au în vedere falsificarea tipurilor şi costurile şi consecinţele pentru creier şi psihic a acestui proces negativ.

Există desigur tipuri intermediare. De obicei un individ are o funcţie preferată dominantă şi una auxiliară, uneori chiar două auxiliare. Aparent nu este posibil să foloseşti a patra la fel de diferenţiat.  [12 (10-15 ﴿]

Funcţie superioară şi funcţie inferioară

Von Franz face o prezentare detaliată a comportamentului funcţiei inferioare (în cap I. Caracterizare generală a funcţiei inferioare, II. Cele 4 funcţii iraţionale; III. Cele patru funcţii raţionale, IV Rolul funcţiei inferioare in dezvoltarea psihică).

La extravert, libidoul conştient curge în mod obişnuit către obiect, dar există o contra-acţiune secretă înapoi spre subiect.

1

EU                  Obiect din realitate

2

La introvert, el simte ca şi când un obiect copleşitor vrea constant să-l afecteze, de care trebuie mereu să se retragă; totul cade asupra lui, este continuu copleşit de impresii, dar este inconştient că el în mod secret împrumută energie psihică de la obiect şi o împrumută obiectului prin extraversia sa inconştientă.

1

Eul                Realitate

2

În a doua situaţie, eul introvertit simte că obiectul îl înspăimântă, apare ca un obiect copleşitor, care vrea mereu să-l afecteze, şi mişcarea eului este de a se retrage mereu de la această acţiune a obiectului, a realului (starea trăită în plan psihic este ca şi când totul cade pe el, este copleşit de impresii). [12 (10-15 ﴿]

Desigur, introvertul are capacitatea de a vedea obiectul (Realitatea), dar are o idee falsă sau inhibată despre el, astfel încât păstrează cât poate distanţa ca şi când obiectul ar fi în sine periculos. Pentru introvert obiectul „trebuie” clarificat, pus la locul lui prin cuvânt, gest propitiatic prin care obiectul devine cognoscibil şi de aceea depotenţat, nu se mai poate comporta rău, ameninţător. În caz contrar avem, la extrem, situaţia în care subiectul introvert se confundă cu o lume de obiecte incognoscibile, conduce spre sinucidere. În context, în terapie, este important ca Eul să fie condus spre un grad / o formă de acţiune, ce să nu fie mereu împiedicată de îndoială şi ezitări.

Figura 1: Dinamica condiţiei eului

EGO

1                                                    2

Câmpul conştiinţei ego-ului

naiv cu trei funcţii                                                                                           3          *

SINE ACTUALIZAT

Câmpul median unde relaţia ego – Sine

nu mai funcţionează automat ci este

doar instrumentală

SINE LATENT

Totalitatea preconştientă cu cele                        1                                                      2

patru funcţii preformate

4                                                          3

*             TENSIUNE

Von Franz, op cit. (p. 144 – 145).

Eul, deşi împrumută mereu energie de la obiect (libido), o dă înapoi mereu obiectului prin extraversia inconştientului. Introversia obiectului la nivelul eului produce o extraversie inferioară, care nu este moderată de Eu, este în schimb purtătoarea Umbrei (şi a altor încărcături inconştiente). [12 (10-15 ﴿]

Un eveniment din realitate – fie negativ, fie pozitiv – poate constela în inconştient contra-funcţia inferioară, respectiv extraversia inferioară. Apoi, prin încărcătura de conţinuturi nediferenţiate, primare, primitive, neumanizate, proiectată pe realitate, se pune baza pentru discordie şi neînţelegere atât interpersonală cât şi în interiorul propriei fiinţe. Esenţa funcţiei inferioare este autonomia; este independentă, atacă, fascinează, eul nu mai este stăpân pe comportament şi nu mai distinge între sine însuşi şi ceilalţi.

Funcţia inferioară este o punte spre inconştient, ţinteşte spre inconştient şi spre lumea simbolică, dar nu putem spune dacă este direcţionată spre interior sau exterior. De exemplu un tip de gândire introvertă are ca funcţie inferioară tipul de sentiment extravert – mişcarea sa va fi spre lumea obiectelor exterioare, ceilalţi oameni, dar astfel de oameni vor avea un înţeles simbolic pentru persoană, fiind purtători ai simbolurilor inconştientului. Înţelesul simbolic al inconştientului apare în exterior, ca o calitate al obiectului exterior [12 (10-15 ﴿]

De exemplu, dacă o persoană introvertă, cu modul obişnuit de a introiecta, spune că nu are nevoie să telefoneze lui X, ea pune în joc inconştient tocmai simbolul animei şi de aceea persoana reală nu are importanţă, doar se întâmplă ca proiecţia să cadă asupra sa; astfel, niciodată nu va ajunge la capătul funcţiei sale inferioare; el nu o va asimila niciodată ca pe o problemă pentru că sentimentul unui tip de gândire introvertă este în general autentic extravert. Un introvert, care vrea să asimileze funcţia sa inferioară, trebuie să intre în relaţie cu obiectele exterioare, păstrând în minte mereu faptul că ele sunt simbolice – nu trebuie să tragă concluzia că ele sunt doar simbolice, de care te poţi dispensa (truc pe care introverţii adesea îl joacă cu funcţia lor inferioară).

La extraverţi se întâmplă acelaşi lucru, dar cu sens invers: direcţia libidoului conştiinţei este spre obiectul din exterior, în timp ce inconştientul prezintă o introversie inferioară, respectiv, îşi extrage în secret energia de la obiect.

De aceea nu trebuie să spunem că funcţia inferioară este întotdeauna direcţionată spre interior. Putem însă spune că funcţia inferioară este direcţionată spre inconştient, fie că apare în exterior sau interior, şi este întotdeauna purtătoarea unor trăiri simbolice, care vin din interior sau exterior.

Este inadaptabilă şi primitivă, vulnerabilă şi tiranică – mulţi, când este atinsă, devin extrem de copilăroşi; nu suportă nici cel mai mic criticism şi mereu se simt atacaţi.

O altă trăsătură este legată de o enormă cantitate de emoţionalitate legate de procesele în care se manifestă funcţia inferioară. Tărâmul funcţiei inferioare este o mare concentrare de viaţă, deci oamenii care se întorc spre aceasta vor descoperi un nou potenţial de viaţă. Totul în acest tărâm devine excitant, dramatic, plin de posibilităţi pozitive şi negative; există o tensiune enormă şi lumea este re-descoperită prin această a patra funcţie. Aduce o renaştere, o reînnoire a vieţii, dacă cineva ajunge până la tărâmul ei. [12 (10-15 ﴿]

Conţinuturile inconştiente apar în exterior, prin  intermediul funcţiei inferioare

În cazul extravertului, acest conţinut inconştient apare adesea în interior, fie ca viziune, fie ca fantasmă. Extraverţii, când ajung la situaţia de a fi dominaţi de funcţia inferioară, au o relaţie mai pură cu interiorul decât introverţii; au o relaţie „naivă” şi autentică cu faptele interioare, pentru că pot avea o viziune, dar în acelaşi timp pot să o ia în serios – să creadă autentic – în totalitate.

La introverţi, relaţia este mai puţin directă; introvertul este mereu distorsionat de umbra sa extravertă, care mereu aruncă o îndoială în raport cu orice trăiri.

Deci, dacă un extravert, care în introversia sa inferioară, va fi în mod special autentic şi profund; de aceea extraverţii şi vorbesc cu mândrie despre „cât de introvert sunt”! Ei pot avea o introversie mult mai copilăroasă, mai naivă şi pură, cu adevărat autentică.

Un introvert, dacă se trezeşte în extraversia sa inferioară poate ajunge să transforme viaţa într-un festival simbolic mai bine decât un extravert. El poate da vieţii exterioare un înţeles profund simbolic şi să fie dominat de sentimentul vieţii ca festin magic.Putem vorbi de „asimilarea funcţiei inferioare”?

La nivelul eului, în ordine ontogenetică, prima este asimilată funcţia care va deveni funcţia dominantă sau principală; apoi, datorită inadecvării funcţiei principale pentru realizarea mai adecvată a procesului de adaptare la real, odată cu enantiodromia sau mai devreme, are loc asimilarea unei a doua funcţii din perechea de complementare opuse; respectiv una dintre funcţiile din perechea a doua, complementară. În timp, conştiinţa în evoluţie se poate forma prin asimilarea funcţiei complementare celei auxiliare, deci integrează şi umanizează treptat o a treia funcţie. În cele mai fericite cazuri putem avea un maxim de trei la dispoziţia eului. [12 (10-15 ﴿]

Pasul al IV-lea nu va consta în adăugarea celei de a IV-a funcţii, pentru că, odată cu „asimilarea acesteia, ar trebui să fie asimilat întregul inconştient, refăcându-se unitatea originară. Deci, nu există o a IV-a funcţie în partea superioară a psihicului”

Când funcţiile se dezvoltă în câmpul conştiinţei, prima este cea care devine funcţia principală a eului cu sarcina de a organiza câmpul de conştiinţă. Eul o utilizează în principal în acest scop. Încet, complementar şi compensativ apare o a doua funcţie şi, treptat, o a treia. Dacă este forţată apariţia şi stăpânirea celei inferioare, întreaga structură psihică ar colapsa; cu cât se trage în sus mai puternic de ea, cu atât nivelul decade. Putem să ne forţăm să ne organizăm la un examen  în funcţie de „gândire ca funcţie inferioară, sau în alte situaţii de viaţă, dar doar într-o anumită măsură şi doar aducând-o într-un material convenţional, împrumutat. Altminteri, funcţia inferioară este contaminată cu inconştient şi rămâne astfel indiferent ce am face.

În aceste condiţii, actualizarea apare doar ca virtualitate: integrarea a celei de a IV-a funcţii ar conduce spre o nouă condiţie psihică, al V-le, chintesenţa.

Se poate însă produce un stadiu intermediar, între cele două nivele, o condiţie unde nimic nu este nici gândire, nici simţire, nici senzaţie, nici intuiţie: apare ceva nou, o atitudine complet diferită, în care persoana poate folosi toate şi nici una dintre aceste funcţii distinct: condiţia Sinelui actualizat, sau a Eului înţelept. Este o condiţia în care ar însemna posibilitatea ca acest stadiu să intermedieze între Sine – realitatea interioară potenţială şi Realitatea exterioară, în care să-şi găsească sensurile spiritualizate acele conţinuturi virtuale ale originii. [12 (10-15 ﴿]

Toate complexele conţin aspecte ale atitudinilor şi funcţiilor, care au fost excluse sau au fost inhibate din reprezentarea conştientă de atitudinea, care este dominantă şi de funcţia dominantă a eului. [13 (2-7 ﴿]

De obicei, o atitudine este dominantă – extra- sau introversia – şi ea este exprimată prin una dintre cele 4 funcţii. Adesea, funcţia auxiliară va reprezenta atitudinea opusă. Perechea dominantă – auxiliară: sunt funcţiile prin care eul face faţă existenţei, lumii. Celelalte vor rămâne cel mai probabil în mare măsură inconştiente şi sunt purtătoarele atitudinilor opuse celor ale funcţiilor superioare, formând un sistem de verificări şi echilibrări.

Cea mai puţin dezvoltată funcţie, cea inferioară, este cea opusă – complementară celei dominante şi este în mod special capabilă să existe în formă arhaică şi adesea este reprezentată de anima – animus. Deci, când apar stări de posesie de către anima – animus, ca în majoritatea stărilor de tip borderline, este activată această funcţie inferioară şi produce încercări de adaptare izbitor de inferioare, ce adesea au un caracter compulsiv, psihotic. În asociere cu astfel de stări, care izbucnesc total, se poate observa operarea funcţiei inferioare. [13 (2-7 ﴿]

Se poate considera că un sindrom psihotic exprimă funcţia inferioară. Depresiile severe apar frecvent la persoane care vor să se realizeze la nivele înalte şi sunt adesea expresia unei funcţii sentiment inferioare, care este excesiv de evaluativă (judicativă).

Desigur, nu numai tipurile gândire dezvoltă depresii, sau tipurile sentiment paranoia. Sindroamele par să reflecte tulburări ale unor funcţii diferite, mai puţin organizate şi astfel potenţial ele pot apare la orice persoană care, dintr-un motiv anume, a trăit o dificultate particulară cu funcţia respectivă, indiferent de care funcţie este dominantă în mod normal. De ex. chiar un tip senzaţie poate trăi o „senzaţie inferioară” sub impactul intoxicării cu droguri şi renunţării.

Cu toţii trăim dificultăţi uneori cu cealaltă parte a eului nostru – umbra atitudinală a funcţiei superioare. Această umbră are o atitudine opusă – extra- vs introversie – faţă de atitudinea normală a funcţiei.

Indică felul cum funcţia superioară este compensată în mai multe moduri de către alte funcţii care sunt exprimate printr-o atitudine opusă de cea dominantă (extra vs. intro). Funcţia dominantă este vulnerabilă, dar poate fi şi ajutată de astfel de compensaţii. [13 (2-7 ﴿]

De exemplu, intuitivul extravert are o gândire introvertă ca auxiliară şi care îl ajută: cu ajutorul ei poate să dea sens naturii problemei pe care o are cu umbra sa intuitiv introvertă.

Este de asemenea ajutat de anxietate – care apare datorită activării senzaţiei sale introverte inferioare, care se ocupă de ceea ce este real în trăirile sale şi ale altor oameni. (Umbra) intuiţia introvertă, care iniţial punea o astfel de ameninţare pe punctul său de vedere, ajungea în final să-l păzească de uni-dimensionalitatea inflaţionată a perspectivei sale naturale extravert intuitive care, neverificată, purta posibilitatea încorporată de a se purta grosolan – să trateze cu asprime – materialul inconştient al altor oameni căutând posibilităţi intuitive de realizare în realitate – pauza defensivă dată de intuiţia introvertă opozantă îl ajuta să-şi reamintească că adesea, un astfel de material este cel mai bine să fie doar conţinut şi susţinut.

Relaţiile dintre aceste funcţii complexe, care menţin balanţa şi integritatea personalităţii apar:

  • funcţie superioară  – eul intuiţie extravertă
  • umbra opusă ca atitudine         intuiţie introvertă
  • funcţia auxiliară   – eul gândirea introvertă
  • funcţia inferioară  – anima senzaţia introvertă.

E. Erickson vorbea în 1956 de alegerea unei personalităţi „negative” când are loc identificarea cu personalitatea opusă, pentru că Umbra care a înlocuit funcţia superioară operează în scopul de a se opune, a se apăra de alţii. [13 (2-7 ﴿]

Personalităţile opuse pentru diferite tipuri

  • tipul funcţiei superioare          umbra „personalităţii opuse”
  • sentiment introvert              sentiment extravert
  • intuiţie introvertă                intuiţie extravertă
  • gândire introvertă               gândire extravertă
  • senzaţie introvertă              senzaţie extravertă
  • sentiment extravert             sentiment introvert
  • intuiţie extravertă               intuiţie introvertă
  • gândire extravertă              gândire introvertă
  • senzaţie extravertă             senzaţie introvertă

Manifestările personalităţii opuse, de „umbră” în termeni tipologici.

  • Intuitivii extraverţi sunt suspicioşi, renunţă, sau prea excitabili datorită intuiţiei introverte.
  • Tipul cu sentiment normal introvert, este de aşteptat să prezinte o umbră cu trăsăturile sentimentului extravert, fie depreciind şi evitând pe ceilalţi, fie prea entuziast, nu-i pasă de graniţe, excesiv de doritor de a le place.
  • Gândirea introvertă se poate manifesta ca dogmatică, intolerantă, sau renunţând datorită unei temeri iraţionale de a-şi impune ideile asupra altora aspecte care intervin datorită umbrei, gândirea extravertă.
  • Tipul de senzaţie introvertă, tinde să aibă o senzaţie compulsivă, hipomaniacală sau excesiv de anxioasă, senzaţie extravertă.
  • Sentimentul extravert, prezintă uneori, în contrast clar cu agreabilitatea de bază, un sentiment paranoid, sau hipersentimental – sentimentul introvert, cu încăpăţânare, tendinţa de a controla şi de a cere de la ceilalţi.
  • Intuitivii introverţi sunt uneori intruzivi, impulsivi sau excesiv de descurajaţi când intră în joc intuiţia extravertă.
  • Gândirii extraverte, care normal comandă şi conduc, i se poate suprapune o gândire introvertă care acţionează prin deprimare sau este uscată şi defăimătoare.
  • Senzaţia extravertă poate dezvolta o tendinţă, prin senzaţia introvertă, de a culege compulsiv detalii sau de a urmări senzaţiile corporale obsesiv de dragul acestor senzaţii, precum senzoriali introverţi plini de furie.

Funcţia din umbră este inferioară, plină de posibilităţi reprimate sau nedezvoltate, deci caracterul acestor manifestări poate apare negativ sau plin de energie reprimată şi greu de controlat. De multe ori o energie negativă se exprimă prin mânie, furie, teamă, nesiguranţă, inferioritate – vs. superioritate. Alteori, prin conduite debordând de energie ce nu poate fi controlată – manifestări hipomaniacale sau compulsive, entuziasm de necontrolat, euforie, etc.

Identificarea cu personalitatea opusă conduce la manifestarea şi „alegerea” unei personalităţi negative (E. Erickson, 1956). [13 (2-7 ﴿]

  1. Funcţia Umbrei a înlocuit funcţia superioară. Scopul nu este de a relaţiona şi coopera cu ceilalţi ci, invers, să se opună şi apere împotriva altora.
  2. Personalitatea din umbră va cuprinde adesea elemente contrasexuale . Astfel, multe situaţii de aparente posesii Anima / Animus – femeia cu manifestări agresive, bărbatul cu manifestări de „viperă” – se dovedesc a fi identificării cu personalitatea opusă.
  3. Astfel de identificări sunt frecvente la cei care se simt constrânşi să-şi apere poziţia. Situaţii de acest gen sunt răspândite mai ales în grupurile subculturale, care se luptă cu atitudinile opresive ale culturii, care înglobează aceste subgrupuri. De ex. un bărbat care îşi recunoaşte deschis apartenenţa la homosexualitate într-o cultură homofobă. În astfel de condiţii, trăsăturile care ies în evidenţă, deşi opoziţionale, sunt relativ adaptative faţă de cele care caracterizează cazurile cu adevărat patologice de posesie de către arhetipul funcţiei inferioare. Ele alterează caracterul, dar nu vor interfera cu majoritatea funcţiilor eului.
  4. Tind să fie mai uşor de abordat şi luat în analiză pentru că eul este intact, suficient de intact pentru a asculta de o confruntare autentică (în stările de posesie, datorită acţiunii funcţiei inferioare, personalitatea este tulburată profund şi de asemenea, funcţiile normale ale eului).

În „Simboluri ale transformării libidoului„, Jung se referă la cele două moduri de gândire: Gândirea direcţionată şi gândirea fantastă: prima este gândirea eului, lineară şi prin care rezolvă probleme; a doua este spontană, fără efort pentru că eul nu este implicat: cele două moduri de gândire aparţin a două centre de activitate voliţională. Eul ca centru al gândirii direcţionate; Sinele, ca centru al inconştientului, ca sursă voliţională a gândirii fantaste.

Nu folosim termenul de „gândire” în sensul strict, de funcţie cognitivă, ci mai degrabă denotă cele două nivele ale reglării libidoului: cel conştient prin care rolul eului este de a diferenţia lumea, cu un efort care ţine de direcţionarea atenţiei psihice spre procesul de diferenţiere; cel inconştient, prin care atenţia psihică este direcţionată spre realizare şi compensare în termeni psihici a ceea ce nu a fost realizat, pus în realitate. [13 (2-7 ﴿]

Gândirea activă produce concepte; gândirea pasivă, a fanteziei, produce imagini. În „Simboluri ale transformării”, C.W. 5, Jung exprimă de la început această diferenţă între activ şi pasiv, între ancestral şi gândirea conştientă. În cap. 2 par. 4, „Două moduri de gândire. Concept şi imagine”; vorbeşte despre faptul că în timp ce conceptele aparţin gândirii active ca activitate specifică a conştiinţei, imaginile aparţin gândirii pasive, şi ţin de activitatea inconştientului şi fanteziei.

În mod esenţial, psihicul uman apare ca un mecanism energetic, libidoul fiind energia psihică.

De exemplu, mergând în sens invers, de la ego spre profunzimi, se pot distinge 4 entităţi separate: animus, imago-ul paternal, arhetipul patern şi Imaginea lui Dumnezeu, sinonimă Sinelui. Dacă listăm din perioada infantilă spre perioada adultă, secvenţa este inversată: se începe cu imaginea lui Dumnezeu, apoi dinamica este spre arhetipul patern, apoi spre imagoul patern, în final spre animus.

Imago paternal: se referă la reziduurile depozitate în inconştientul personal ca rezultat al experienţei personale (trăiri) cu un tată sau cu un surogat de tată; imagoul patern este un fel de încarnare personalizată a arhetipului patern, o versiune umanizată care va lua calităţi specifice. Dacă este în particular negativ, atunci calităţile negative vor fi întărite; dacă este în particular pozitiv, vor fi întărite cele pozitive. Oricum va fi unidimensiunal – uni-tendinţă, atâta vreme cât toţi oamenii au această calitate de uni-tendinţă şi nu va reflecta în totalitate arhetipul, ci îl va întrupa – pune în viaţă – doar parţial. [13 (2-7 ﴿]

Indivizii femei încep iniţial cu imaginea lui Dumnezeu, care foarte încet începe să se diferenţieze mai întâi în feminin şi masculin şi apoi, ulterior, în componente personale, dinamica fiind de la imaginea lui Dumnezeu, a zeului, spre arhetipul patern şi apoi spre imagoul patern.

Odată cu pubertatea, entitatea masculină se diferenţiază mai departe şi începe să abordeze indivizii de aceeaşi vârstă, începând să se diferenţieze calităţi ale masculinităţii de aceeaşi vârstă faţă de masculinitatea paternală: această dezvoltare pune în joc o multitudine de factori complicaţi interiori şi exteriori.

Dacă avem o personalitate slab coagulată, constelarea unei puternice proiecţii a animusului poate deschide drumul înapoi spre imaginea lui Dumnezeu – ea produce o imagine cosmogonică, privind o zeitate creatoare, zeitatea primordială. [13 (2-7 ﴿]

Bibliografie

  1. Jung C. G., Opere complete 14/1, Mysterium Coniunctionis,

p (16,34,35,37,52,75,140,233), trad. Dana Verescu Ed. Trei, 2005, Bucureşti

  1. Jung C. G., Opere complete 14/2, Mysterium Coniunctionis, p (79), trad. Daniela Ştefănescu  , Ed. Trei, 2006,Bucureşti
  2. Jung C. G., Opere complete 17, Dezvoltarea personalităţii,

p (209,210,211,212,213,214,215,218,220), trad.Viorica Nicşcov,Ed.Trei, 2006 , Bucureşti

  1. Jung C. G., Opere complete 2 ,Psihologia fenomenelor oculte, p (105,106) Ed. Trei ,trad.Dana Verescu, 2004, Bucureşti
  2. Jung C. G., Opere complete 3, Psihogeneza bolilor spiritului,

p (49,60,206,207,221,224,225,), trad.Dana Verescu, Ed. Trei, 2005, Bucureşti

  1. Jung C. G., Opere complete 4, Freud şi psihanaliza, p (366,367,370,379,380,385), Ed. Trei, trad. Daniela Ştefănescu,2008, Bucureşti
  2. Jung C. G., Opere complete 7, Două scrieri despre psihologia analitică, p (352) , trad.Viorica Nicşcov, Ed. Trei, 2007, Bucureşti
  3. Jung C. G., Opere complete14/3, Mysterium Coniunctionis, p (163) Ed. Trei ,trad.Dana Verescu, 2006, Bucureşti
  4. Minulescu Mihaela, Chestionare adresate tipologiei personalităţii, în Sinteze anul II, Ed. Fundaţiei România de Mâine, 2004, Bucureşti,
  5. Minulescu Mihaela, Curs 1. Structura şi dinamica psihică; Fundamente de psihologie analitică, p (4-6)
  6. Minulescu Mihaela, Curs 2. Cercetării timpurii. Complexele: Normalitate şi patologie: Fundamente de psihologie analitică , p (2)
  7. Minulescu Mihaela, Curs 3. Conştiiţa şi dinamica libidoului: Structura şi dinamica psihică: Fundamente de psihologie analitică,  p (10-15)
  8. Minulescu Mihaela, Curs 4. Rolul tipurilor psihologice în condiţia nevrotică: Psihopatologia din perspective tipurilor. p (2-7)
  9. Minulescu Mihaela, Curs 5. Rolul tatălui în dezvoltarea individuală. Problema miturilor: arhetip, complex, funcţionarea eului.
  10. Minulescu Mihaela, Curs I X. Evaluarea tipologică a personalităţii. Inventarul tipologic de personalitate Myers –Briggs, Metode şi tehnici avansate în psihodiagnoză.
  11. Minulescu Mihaela, Indicatorul de tipologie Myers –Briggs privind stilurile apreciative.MBTI; formele G&F, Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Ed.Garell Publishing House, 1996, Bucureşti,
  12. Minulescu Mihaela, Inventarul de personalitate Myers –Briggs, Psihodiagnoza                            Modernă,Chestionare de personalitate, Ed Fundaţiei România de Mâine 2004, Bucureşti,
  13. 18. Minulescu Mihaela, Psihologia copilului mic: ghid pentru copii cu mămici mici,p 303,304 Ed. Psyche, 2007, Bucureşti
  14. Minulescu Mihaela, Tipologia jungiană în analiză, în Introducere în analiza jungiană, Ed. Trei, 2001, Bucureşti.
  15. Myers –Briggs I., McCaulley M.H., 1985, Manual: a guide to the developement and use of the MBTI, C.P.P., Pală Alto
  16. Patricia Hedges, Personalitate şi temperament.Ghidul tipurilor psihologice, Ed. Humanitas ,2002,, Iaşi
  17. Singer, June şi Loomis, MaryThe Singer-Loomis Inventory of Personality – Manual, Consulting Psychologists Press, Inc., California

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: