jump to navigation

4. PSIHOSENZUALITATEA CULORILOR

4. PSIHOSENZUALITATEA CULORILOR

 

Cu ajutorul culorilor putem să ne cunoaştem mai bine în profunzime propria noastră personalitate şi pe această bază să tragem concluzii importante asupra comportării noastre viitoare

Culoare: 1. din punt de vedere fizic: radiaţii elecromagnetice cuprinse între 375-760 nm (nm = nanometri  = milimicroni  = 10-6 milimetri sau 10-9  metri) şi care formează banda spectrului electromagnetic vizibil, cu o lungime de undă care este susceptibilă să stimuleze selectiv conurile retiniene;

 2. din punct de vedere psihofizic culoarea este acea caracteristică a luminii care permite de a distinge unul de altul, două cîmpuri de aceeaşi formă, mărime şi structură din spectrul vizibil;

 3. din punct de vedere psihosenzorial indiferent de stimulul utilizat orice senzaţie luminoasă se caracterizează prin: luminozitate (factor ne­cromatic ce se referă la intensitatea sursei luminoase), tonalitate (denumirea culorii care se referă la scara perceptivă calitativ şi indicată cu termenii de roşu, verde, galben, albastru) şi saturaţie (caracteristică a culorii ce se referă la o scară de senzaţii reprezentând grade crescânde de culoare plecând de la alb).

Culori acromatice: culori care reflectă lumina (solară sau artificială) neselectiv, adică reflectă în mod egal toate lungimile de unde electromagnetice vizibile pentru ochiul omenesc (între 375 şi 760 milimicroni). În această categorie intră culorile alb, negru şi toate nuanţele dintre alb şi negru (cenuşiu). Aceste cu­lori se deosebesc între ele printr-o sin­gură însuşire: strălucirea sau luminozi­tatea.

Culori adânci: culori care având puritatea mare şi luminozitatea mică dau senzaţia de profunzime, de spaţialitate şi îndepărtare. Exemplu: albastru şi verde.

Culori apropiate: culori care sunt perce­pute ca fiind mai apropiate în spaţiu decât sunt în realitate. Exemplu: roşu şi portocaliu. Cauza este determinată de mişcarea de adaptare a cristalinului din ochi care, pentru perceperea clară a culorii respective, îşi măreşte convexitatea la fel ca la perceperea unor corpuri apropiate.

Culori calde:  roşu,   roşu-gălbui,   galben, galben-verzui sunt culori care dau impre­sia de căldură datorită valenţelor calo­rifice (termice) ale lungimilor de undă ce le corespund şi care prezintă o intensi­tate  ridicată  a  energiei  radiante.

Culori complementare -.culori care ameste­cate  în  proporţii  corespunzătoare  (pro­porţii care se găsesc în spectru) dau o culoare   neutră   (alb   sau   cenuşiu).   De exemplu, culoarea  complementară  pen­tru   galben   este   violet,   pentru   roşu   verde albăstrui, iar pentru albastru este portocaliu. Aşezate alături  aceste culori au proprietatea de a se întări reciproc.

 Culori compuse: portocaliu, verde şi violet sunt culori compuse de gradul I, adică rezultate din amestecul (două, câte două) a culorilor de bază. Culorile compuse de gradul li sunt rezultate din amestecul ce­lor de gradul I ş.a.m.d.

Culori consonanta:   culori    adiacente   în spectrul cromatic, cum sunt, de exemplu, aibastru-verzui, verde-gălbui etc.

 Culori contrastante:  culori     opuse     sau aproape opuse în spectrul cromatic. Au în general calităţi opuse. Exemplu: roşu-purpuriu cu albastru -verzui

Culori cromatice: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, violet, cu toate nuanţele lor. Culori cere reflectă selectiv lungi­mile de unde electromagnetice vizibile pentru   ochiul   omenesc,   în   sensul   unele lungimî de unda sunt absorbite iar celelalte  reflectate, corpurile  având  culoarea    corespunzătoare    lungimilor  de unde  reflectate, deci o culoare cromatică. Aceste culori se deosebesc prin trei proprietăţi  importante: tonalitatea  cro­matică, saturaţia şi luminozitatea.

Culori de   bază   (primare  sau fundamentale):   roşu,   galben   şi   albastru.   Din amestecul   lor   se   pot   obţine,   teoretic, toate celelalte culori.

Culori dinamice: culori care induc mişcare, acţiune, viaţă, dinamism. Exemple: roşu, portocaliu, galben.

 Culori discordante , culori aflate în opo­ziţie, în conflict, care nu sunt nici conso­nante, nici complementare. Exemple: roşu cu violet, portocaliu cu albastru-verzui, verde cu albastru, violet cu al­bastru etc.

Culori dominante: culori care într-un ansamblu cromatic sunt scoase în evidenţă, ies în relief, sunt accentuate şi îşi subordonează celelalte culori, fie prin suprafaţa mai mare pe care o ocupă, fie prin accentuarea unora din ansambluri.

Culori îndepărtate: culori care sunt perce­pute ca fiind mai îndepărtate în spaţiu decât sunt în realitate. Exemplu: albastru.

 Culori moarte: culori cu puritate şi lumi­nozitate reduse.

Culori neutre: alb, negru şi nuanţele in­termediare de gri. Sunt culori acromatice, fără tentă.

Culori pale: culori cu puritate mică (deci conţin un amestec ridicat de alb) şi luminozitate mare.

Culori reci: albastru-verzui, albastru şi indigo sunt culori care dau impresia de rece datorită intensităţii scăzute a ener­giei radiante a lungimilor de unde elec­tromagnetice corespunzătoare .

Culori standard: culori ale căror însuşiri (dimensiuni psihice privind tonalitatea, saturaţia şi luminozitatea) au fost măsu­rate şi specificate în acord cu un sistem standardizat.

Culori temperate: culori aflate între cele calde şi cele reci. Exemplu: verde.

Culori vii sau vesele: culori cu puritate şi luminozitate mari.

Culorile calde. Sunt culori dinamice (de mişcare) în timp ce culorile reci sunt culori statice, calmante şi odihnitoare. Culorile calde sunt recomandate pentru a fi utilizate cu precădere în spaţiile reci, cu temperatură scăzută pentru a le însufleţi, a le dinamiza şi pentru a da senzaţia de căldură şi de apropiere. Culo­rile reci sunt recomandabile pentru spaţii supraîncălzite, acolo unde se produc dega­jări mari de căldură sau unde însăşi sursa de căldură este vopsită în culori calde. Aceste culori pot da impresia de răcoare şi o bună aerisire.

Roşul, portocaliul şi galbenul dau senzaţia de cald şi creează în subconştient o dispoziţie psihică stimulativă. Culoarea roşie este o culoare vie, dă o senzaţie de căldură, de creştere a temperaturii, prin aceea că radiaţiile specifice lungimii de undă a acestei culori fiind în vecinătatea spectrului infra-roşu au calitatea de a pătrunde în ţesutul organic şi de a declanşa anumite procese fizice şi biochimice manifestate prin creş­terea tonusului muscular şi a presiunii sangvine, respiraţie profundă, accelerarea arderilor interne şi transpiraţie etc. La nivel psihologic roşul dă senzaţia de miş­care, incită la acţiune, excită şi chiar irită şi  predispune  la  impulsivitate. 

 Galbenul este adevărata culoare caldă din punct de vedere psihologic, afectiv fiind şi o culoare care dă senzaţia de intimitate, apropiere şi înţelegere. Portocaliul este mai ales o culoare de conversaţie, bună dispoziţie şi sociabilitate. Verdele, albastrul şi violetul sunt culori ce dau o senzaţie de temperatură scăzută, rece. Astfel, roşul, portocaliul şi galbenul considerate, percepute şi trăite ca drept culori calde, sunt ele însele culori ale unor obiecte şi fenomene din natură pe care oamenii le-au perceput dintotdeauna şi care printre altele au şi calitatea de a genera senzaţii de cald, deschidere, lumină etc.: soarele, focul, flacăra, sângele etc. In mod similar, culorile reci, verdele, albastrul şi violetul sunt şi culorile spaţiilor imense, ale cerului, întinderilor de apă, umbrei, fri­gului, înserării etc.Trebuie avut în vedere faptul că amestecul de culori, jocul nuanţelor clar­obscur, închis-deschis pot modifica substanţial efectul psihologic al unei culori după cum şi particularităţile psiho-indivi-duale (temperament, structură afectivă, ex­perienţă, gust etc.) sunt la fel de impor­tante. Griul-deschis induce stări de tris­teţe şi monotonie, în timp ce rozul sau por-tocaliul-deschis inspiră optimism, încredere, veselie.(81)

Prezentam sub forma de tabel principalele combinaţii de culori şi efectele lor afective: (81)

 

Tabelul 8.

 

Combinaţii

ale culorii

Plăcute

Îndoielnice

Neplăcute

roşu cu

bleumarin verde

galben

violet purpuriu

portocaliu cu

albastru deschis verde violet

roşu

galben albastru-verzul

galben cu

purpuriu albastru

roşu

albastru-verzui verde portocaliu

varde cu

roşu violet

purpuriu galben

albastru portocaliu

violet cu

verde portocaliu

galben

roşu purpuriu albastru

 

Societatea pentru Psihologie Raţională, din Munchen a reuşit să demonstreze încă din 1973 că într-o ambianţă coloristică agreabilă, cu nuanţe bine alese şi asortate de portocaliu, albastru-deschis şi galben, inteligenţa şi creativitatea copiilor cresc  substanţial.

Culoarea influenţează puternic dezvoltarea psihică şi învă­ţarea atât la copii cât şi la adulţi.

Un mediu înconjurător monoton şi rece, din punct de vedere coloristic, produce o creştere a tensiunii nervoase, o stare de iritare permanentă sau de depresie şi inactivism, în timp ce utilizarea cu discernământ a cu­lorilor echilibrează, tonifică şi activizează comportamentul uman. Culorile trebuie armonizate şi cu firea oamenilor. Astfel, firile reflexive preferă culorile distante şi reci, cele expansive, cu­lorile vii, îndrăzneţe şi contrastante, in pro­cesul de predare-învăţare, culorile influen­ţează pozitiv percepţia, atenţia şi memoria elevilor şi studenţilor sporind gradul de înţelegere şi asimilare.

În acest sens, este bine să se reţină că albul permite o mai bună concentrare; roşul stimulează activitatea intelectuală şi favorizează asociaţiile mintale de idei; galbenul este un calmant în psiho-nevroze, stimulează şi întreţine starea de vigilenţă a creierului, sporeşte capacitatea de concentrare a atenţiei; verdele facilitează deconectarea nervoasă şi stimulează asociaţiile libere de idei, deci imaginaţia iar albastrul favorizează dezvoltarea proceselor de inhibiţie şi de încetinire a ritmului activităţii.

Statisticile arată că între bărbaţi şi femei sunt diferenţe în privinţa ordinei preferinţei şi respingerii culorilor. Prin cercetări s-a constatat următoarea ordine a preferinţei: 1. la bărbaţi: albastru, roşu, purpuriu, galben, verde, violet; 2. la femei: albastru, verde, violet, roşu, galben, rubin. Ordinea respingerii: 1. la bărbaţi: verde, roşu, rubin, galben, violet, albastru; 2. la femei: rubin, roşu, galben, albastru, verde, vio­let. Unii autori (R. F. Wilson, M. Golu) vorbesc de o tipologie specifică preferin­ţei pentru culoare, delimitând în raport cu preferinţele sau antipatiile pentru cele mai importante culori ale spectrului, următoarele tipuri:

1.        tipul ֱR˝ (roşu) – mai frecvent la barbaţi;

2.        tipul ֱV˝ (verde) – foarte rar la bărbaţi şi frecvent la femei;

3.         tipul ֱG˝ (galben) – mai frecvent la femei;

4.         tipul  ֱVt˝ (violet) – foarte frecvent la femei, putin frecvent la barbaţi;

5.        tipul  ֱO˝ (oranj) relativ egal distribuit în cadrul ambelor sexe;

6.        tipul  ֱA˝ (albastru) cel mai frecvent  atât la barbaţi cât şi la femei;

        Din perspectivă ontogenetică sunt constatate diferenţe între copii şi adulţi în pri­vinţa ordinii de preferinţă a culorilor. Ast­fel, unii cercetători (D. Katz) au constatat că în copilărie predomină preferinţa pen­tru roşu, ordinea scalei preferenţiale fiind: roşu, albastru, violet, verde, oranj, galben. Dimpotrivă, la adulţi zona domi­naţiei preferenţiale se deplasează spre albastru, ordinea preferinţei devenind: albastru, roşu, verde, violet, oranj, galben. Corelaţii semnificative au fost identificate (F. Birren) între preferinţa cromatică şi tipul temperamental de personalitate: ti­pul atletic preferă în mod special roşul; tipul cerebro-intelectual preferă albastrul; tipul egoist sau cu înclinaţii metafizice — prezintă o preferinţă deosebită pentru gal­ben; tipul amical, jovial preferă oranjul, iar tipul artistic – purpuriul. Persoanele cu pregătire de nivel mediu sunt atrase de culorile simple şi  pure,  iar cele cu  pregătire intelectual-culturală superioară preferă combinaţiile de nuanţe cromatice fine şi sofisticate.(81)

Asocieri interesante sunt făcute între cu­loare, trăsăturile şi trăirile personalităţii. Astfel, prin roşu se desemnează: eroismul, spiritul de sacrificiu, abnegaţie, luptă, vi­goare, activare, iniţiativă, provocare; prin albastru – echilibru, stabilitate, fidelitate, aspiraţie la libertate, aşteptare, speranţă; prin galben – bogăţie interioară,- nobleţe, cutezanţă, dragoste de viaţă, optimism, expansivitate; prin verde – linişte, mulţumire, acceptare, conciliere; prin alb — pace, înţelegere, prietenie, sinceritate, ino­cenţă; prin negru – gravitate, sobrietate, durere, regret, răul, ostilitatea, distructivi-tatea, moartea.

Culoarea este un mijloc de expresie, de comunicaţie şi proiecţie a tendinţelor şi
pulsiunilor noastre interioare, a trăirilor şi
atitudinilor proprii structurii personalităţii noastre.

Albastrul reprezintă calmul şi liniştea, pre­ferarea lui ne poate indica o modalitate paşnică, liniştită de abordare a ambianţei, situaţiei şi problemelor. Respingerea sau antipatia pentru albastru poate fi indicele nesatisfacerii dorinţei de linişte şi echili­bru, de afecţiune şi încredere. Verdele re­prezintă flexibilitatea impulsurilor noastre interne, a tendinţelor şi atitudinilor noas­tre dar şi dorinţa de a impresiona şi ob­ţine recunoaştere. Preferinţa pentru verde indică o structură mobilă, flexibilă, adap­tabilă la schimbarea situaţiilor, a împre­jurărilor, a contextelor problematice. Res­pingerea  verdelui  exprimă    rigiditate,   inflexibilitate, teama de a schimba punctul de vedere şi atitudinile chiar dacă situa­ţia o impune, în esenţă rezistenţa la schim­bare. Roşul semnifică dorinţa sub toate aspectele sau formele sale, tendinţa şi impulsul spre acţiune, voinţa de a obţine rezultate, de a înfrunta viaţa cu dificultă­ţile şi problemele ei. Preferinţa pentru roşu indică activare, mişcare, energie, forţă, vi­goare etc.; respingerea lui exprimă, dim­potrivă, fatigabilitate, slăbiciune, teama de acţiune şi de influenţele mediului extern, epuizare. Galbenul este coordonata aspi­raţiilor, a dorinţei de fericire, a autorealizării. Preferinţa pentru galben indică do­rinţa de realizare, speranţa în fericire; respingerea lui înseamnă dezamăgire, de­cepţie, izolare şi retragere în sine. Violetul poartă unele calităţi ale roşului şi ale albastrului, reprezintă tendinţa spre „identi­ficare”, spre unificarea impulsurilor; pre­ferinţa pentru această culoare semnifică dorinţa de a stabili relaţii intime, care să ofere satisfacţii, fascinaţii; respingerea acesteia indică nerealizarea ambianţei sau atmosferei intime dorite, teama de angajare în relaţii (personale sau profesionale). Maroul, ca mixtură de roşu şi galben, re­prezintă senzualitate, dorinţa de confort; preferarea maroului este indicele unei ne­voi ridicate de linişte şi confort fizic, de conservare fizică. Respingerea maroului exprimă subordonarea, inhibarea şi chiar refularea nevoii de confort fizic, material sau a altor trebuinţe. în sfîrşit, negrul reprezintă negarea acţiunii, a vieţii; exprimă renunţarea. Preferarea negrului poate semnifica   un   comportament  compensator de limita, renunţarea şi revolta faţă de un mediu (familial, şcolar, profesional etc.) perceput ca fiind deloc aşa cum ar trebui să fie şi care nu o satisface cu nimic pe persoana respectivă. Respingerea negru­lui, dimpotrivă, exprimă dorinţa şi tendinţa de a menţine controlul activ cu ambianţă, de integrare în acţiuni pozitive.

Cele patru culori fundamentale (albastru, verde, roşu şi galben) au o importanţă specială  şi  au  semnificaţii   particulare dupâ cum urmează:

Albastrul-întunecat  reprezintă   „profunzimea   trăirilor  şi  sentimentelor”  şi  este: concentric, pasiv, încorporativ, heteronom, senzitiv, perceptiv,  unificativ.   Rezonanţele sale afective sunt: tranchilitatea (liniştea), mulţumirea   (satisfacţia),   tandreţea,   dragostea şi afecţiunea.

Verde-albăstrui reprezintă „elasticitatea voinţei” şi  este: concentric, pasiv, defensiv, autonom, reţinut, posesiv, neschimbabil.  Aspectele  sale  afective sunt:   persistenţa, îndrăzneala, afirmarea de sine, abstinenţa, încăpăţânarea, aprecierea de sine.

3.         Roşul-oranj reprezintă „forţa voinţei” şi este: excentric, activ, ofensiv-agresiv, autonom,    locomotor,    competitiv,  operativ. Aspectele sale afective sunt: dorinţa, exci­tabilitatea, erotismul, sexualitatea.

4.    Galbenul-străluciîor   reprezintă   „spontaneitatea”  şi  este:  excentric,  activ,  protectiv,    heteronom,   expansiv,    investigativ, aspirativ   (care   aspiră),   explorativ.  Rezonanţele  sale  afective  sunt:  variabilitatea, expectanţa   (speranţa),   originalitatea,   veselia.

Atent studiată şi interpretată, culoarea dă informaţii preţioase şi cu caracter preventiv în identificarea şi tratarea la timp a unor disfuncţii somatice sau psihice ale organismului nostru. Corelaţiile dintre cu­loare şi tulburările somatice, în care valoa­rea de diagnostic a culorii apare ca „însu­şire” a corpului, precum şi cele dintre valoarea psihodiagnostică a culorii ca probă-stimul şi reacţia psihică sau psiho-fiziologică a omului, au permis stabilirea unor indicatori biologici, psihofiziologici şi psihici precişi ai valorii de diagnostic cli­nic al culorii. Astfel, să cităm mai întîi câteva din numeroasele corelaţii dintre nuanţa culorii corpului şi tulburările so­matice: pielea de culoare verzuie şi buzele vinete indică o stare de anemie; bronza­rea pielii fără expunere la soare este co­relată cu tulburările de tip diabetic. Limba roşie indică o insuficienţă acidă; limba albă exprimă o insuficienţă alcalină (de săruri), iar roşul de nuanţă închisă al limbii indică existenţa unei infecţii; limba maro este un semn al febrei tifoide. Culoa­rea galben-searbădă a feţei reflectă o tul­burare hepatică; insuliţele de roşu aprins localizate   în   zona   nasului,   a   pomeţilor obrajilor şi ochilor trădează alcoolism; pielea transparentă şi fină, cu proeminenţe ale venelor albastre, semnifică o slăbire evidentă a vitalităţii; zone neregulate de pigmentaţie galbenă pe corp indică prezenţa artritelor cronice; spoturi restrânse de roşu închis, adesea nuanţînd în purpur, sunt semnul unor leziuni pulmonare; roşul vânăt al feţei şi gingiilor, însoţit de înnegrirea dinţilor este semnul prezenţei icte­rului negru.

În  plan psihopatologic cercetările au pus deja în evidenţă corelaţii semnificative în­tre  preferinţa  sau  antipatia faţă de anu­mite culori şi tipul structural al  bolii  psi­hice: tulburările de tip isteric sunt însoţite de exacerbarea  preferinţei  pentru verde; cele de tip maniacal se asociază cu cen­trarea preferinţei cromatice pe roşu; ten­dinţele  paranoice  se  asociază  cu  accen­tuarea   preferinţei   pentru   maro,  iar  alte­rările de tip schizoid pot fi puse în evidenţă prin supradimensionarea preferinţei pentru galben; în sfîrşit, în cazul psihozei depresive preferinţa cromatică este centrată pe negru şi albastru-închis. Testele de culoare au  şi  o  valoare diagnostică  clinică  deo­sebită.

Personalitatea patologică se caracterizează prin reglarea semnificativă a reacţiilor emoţionale la acţiunea culorii. Criteriu psihocomportamental pe care se bazează testele de culoare în diagnosticul clinic constă în faptul că în asemenea cazuri spectrul cromatic se divide de obicei net în două seg­mente: unul preferat, suportabil, al cărei extensiuni se reduce uneori la o singură culoare, care domină — şi unul aversiv, insuportabil, zonă în care contactul cu culoarea provoacă o stare de şoc. Cel mai bine elaborat şi verificat în clinică dintre testele color este tot testul cromatic Luscher. Principalul său indicator discriminaţiv constituie modificarea raportului de bază, în scala preferinţelor cromatice, între culorile primare (roşu, albastru, verde, galben) şi cele secundare (maro, gri, violet şi negru). în cazurile normale culorile de bază sunt alese în prima jumătate a seriei. Dimpotrivă, în cazurile patologice această „unitate” este dezintegrată, culorile fundamentale fiind fie dispersate, intercalate între cele secundare, fie alese în jumătatea a doua, una din ele încheind seria. Intrucât culorile principale din pri­mele poziţii exprimă dorinţele, aspiraţiile sau modul specific de a reacţiona şi aborda rezolutiv situaţiile, iar cele secun­dare, situate pe ultimele locuri, exprimă ceea ce nu doreşte persoana, repulsiile şi anxietăţile sale, modificarea raportului de ordine dintre cele două grupuri cromatice devine criteriu fundamental pentru eva­luarea gradului de alterare a echilibrului.

Din  studiul efectelor anabolice şi catabolice ale luminii şi întunericului s-a evidenţiat o rela­ţie între trebuinţele somatice ale corpului şi alegerea culorilor întunecate sau luminoase.

Munca şi oboseala: Din cele patru culori de bază ale testului cromatic proiectiv Liischer, trei se ocupă direct, printre altele, cu abilitatea de a menţine optimul de efi­cienţă a efortului în timp. Acestea sunt: verde (2), roşu (3), galben (4), iar grupul 2 ,3, 4 sau orice combinaţie a lor în juxta-poziţie este numit „grupul-muncă”. Al­bastrul (1) fiind o culoare pasivă şi liniştită nu este asociata cu munca, pacea şi mulţumirea. Rolurile pe care le joacă cele trei culori din grupul-muncă în „capacitatea” lor de a iniţia acţiuni şi de a le menţine eficiente sunt: verdele – permite „elastici­tatea voinţei”, care ‘la rîndul ei determină persoana să persevereze în ciuda opozi­ţiei sau dificultăţilor, pentru că persistenţa o ajută să ducă la îndeplinire sarcinile şi astfel să-şi sporească aprecierea şi ima­ginea de sine; roşul – permite „forţa vo­inţei” care cere acţiune şi eficacitate, ducând la satisfacţia ce rezultă şi din adap­tarea unui lucru la cerinţele proprii; gal­benul — permite satisfacţia „spontană” în acţiune, capacitatea de a se proiecta şi de a privi înainte spre rezultatele viitoare ale muncii şi chiar dincolo de acestea, spre noile şi interesantele activităţi (munci) care o pot completa şi îmbogăţi pe cea pre­zentă, într-o solicitare ideală acest grup-muncă ar trebui sâ stea alături în secvenţa de alegeri, apărînd fie la, fie spre începu­tul ei. Când stau împreună şi spre început atunci se poate spune cu siguranţă că scopul va fi bine realizat şi bine integrat, demonstrînd că acesta este tipul de activitate pe oare persoana vrea să o execute, într-o astfel de situaţie, perioadele lungi de muncă şi apariţia dificultăţilor şi pro­blemelor vor avea un efect minor, vor fi depăşite ipînâ ce sarcina va fi satisfăcător îndeplinită.

Priorităţile personale din perspectiva cărora o persoană poate aborda sarcina, problema sau activitatea în care se angajează sunt indicate în test prin culoarea pe care o alege pe primul loc din cele trei culori ale grupului munca. Dacă aceasta culoarea este verdele atunci scopul este ridicarea nivelului aprecierii de sine şi a sta­tutului personal în imaginea celorlalţi; dacă este roşul, atunci dorinţa persoanei va fi să simtă că a cîştigat (luptând) un lucru pentru care se decisese să lupte; dacă este galbenul, acesta înseamnă că îi place să se proiecteze în ceva pentru care interesul său va creşte. (81)

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: