jump to navigation

1. MELOTERAPIA ŞI IMPACTUL EI ASUPRA OMULUI

1.       MELOTERAPIA  ŞI IMPACTUL EI ASUPRA OMULUI  

 

Meloterapia este metoda de vindecare sau atenuare a simptomelor prin ascultarea muzicii. Muzica ce are capacitatea de a induce echilibrare energetică prin fenomenul de biorezonanţa indus de vibraţiile sunetelor este în general muzica instrumentală. De altfel înţelesul fără cuvinte al muzicii este cel care conferă putere şi valoare. Se spune ca nu ar exista muzică şi nu ar fi nevoie de ea daca s-ar putea exprima verbal ceea ce se comunică prin muzică: toata gama sentimentelor umane, fenomene naturale, sugestia unor anotimpuri, ale momentelor zile şi nopţii cu fascinamentul inexprimabil, peisaje mirifice, mobilizarea forţelor, energiilor sau, dimpotrivă, disperarea, risipirea lor în oceanul galactic. În muzica medievală şi clasică regăsim binecunoscutul ritm din viaţa noastră de dincolo de amintire, tezaurizat în subconsşient. Deci meloterapia ca şi alte metode naturale se foloseşte în scop profilactic şi în scop curativ. Medicul, terapeutul este acel care selectează fragmentele muzicale în cazul al doilea. Pentru că muzica acţionează subtil, pe sistem de vibraţii şi biorezonanta, chiar o muzică a compozitorilor clasici, cultă, în secţiile de medicină internă sau în cabinetele stomatologice, indiferent de gradul de cultură al pacientului va avea un efect benefic. (34)

Prin diferitele elemente ale sale, muzica acţionează asupra organismului în funcţie de nivelul din sistemul nervos căruia i se adresează. Se ştie că acesta are o structură complexă, „plurietajată”, care conţine atât regiunea instinctelor şi a emoţiilor primare, legate de activitatea subcorticală şi a etajelor superioare ale trunchiului cerebral, cât şi regiunea funcţiilor psihice superioare realizate în scoarţa cerebrală. Această structură lucrează însă ca un tot unitar, iar muzica se adresează în acelaşi timp diferitelor etaje ale acestui sistem. Se pare însă că unele compoziţii muzicale s-ar adresa cu predilecţie unor etaje, altele altora. Astfel, muzica poate să trezească excitaţii senzuale, cum ar fi reputata scenă despre Venusberg din opera „Tannhäuser” a lui Wagner, să ducă la un dinamism motor, cum vedem în marşuri, să provoace sentimente nostalgice prin romanţe, sentimente superioare, cum ar fi simfoniile lui Beethoven, sau o acţiune tonică asupra ritmului nostru spiritual.(21)

Actualmente, prin muzicoterapie se înţelege un ansamblu de metode psihoterapeutice implicând participarea activă a bolnavului, utilizând complexul sunet-fiinţă umană în scop diagnostic şi la tratament. Este pe de o parte o formă privilegiată de art-terapie, pe de altă parte o tehnică ştiinţifică care se bazează pe descoperirile de psihologie, neurofiziologie, electroacustică etc. Muzicoterapia, reamintim, are ca principal obiectiv acela de a diminua anxietatea, de a înlătura inhibiţiile, de a tonifica, de a ajuta la reorganizarea vieţii interioare, de a facilita acceptarea de sine, pe a celorlalţi şi a realităţii, de a restabili sau ameliora comunicarea, de a atenua handicapurile motorii şi senzoriale etc.

Muzica a putut fi utilizată şi ca adjuvant analgezic capabil să producă operatului conştient o destindere psihică, o distragere activă prin diversiune senzorială şi izolare acustică .(11)

Muzica trebuie să fie auzită numai de operat, să-i fie cunoscută, să fie continuă şi destul de „neutră”. Alegerea bucăţior muzicale trebuie făcută, bineînţeles, ţinând seama de idiosincraziile subiectului.

J. Chevallier distinge schematic trei temperamente muzicale:

- temperamentul „concerto de Haendel”;

- temperamentul „vals de Strauss”;

- temperamentul „varietăţi sau surprize”.

Indicaţiile simptomatice ale muzicoterapiei sunt următoarele:

 Anxietatea. Sub toate formele sale, aceasta este o indicaţie simptomatică majoră a tehnicilor de destindere psihomuzicală şi a tehnicilor de expresie corporală, care caută să redea individului o impresie corporală de tihnă şi de stăpânire de sine.

Dizarmaniile psihomotorii. Existenţa unei dizarmonii de atitudine poate să ţinâ fie de tulburări somatice, fie de tulburări psihologice, din care tulburarea motorie nu este decât expresia acestora. Printre tulburările de acest gen am putea cita: tensiunea musculară şi rigiditatea de atitudine a subiectului prezentând o stare nevrotică ca răspuns la stresuri; fatigabilitatea patologică a stărilor numite „neurastenice”; inabilitatea motorie şi conduitele motorii patologice care se întâlnesc în nevroza obsesivă; descărcări motorii şi gesturi parazitare care traduc prezenţa de obstacole în executarea mişcărilor întenţionale; manierism al atitudinilor şi gesturilor. La aceste dezordini se asociază în mare măsură tulburări ritmice. P. Sivadon, în lucrarea sa La reeducation corporelle des fonctions mentales, referindu-se la P. Janet, arată foarte just că noi redescoperim astăzi cu terapeuticile de expresie corporală, o idee fecundă care provine din marea epocă a psihistriei clinice, la care expresia muzicală se poate asocia foarte util.

Blocajele psihomotorii. Oricare ar fi gradul lor, ele sunt una din indicaţiile majore ale terapeuticii de expresie corporală, de muzicoterapie receptivă individuală şi de grup şi muzicoterapie activă. Aceasta merge de la blocajul prin inhibiţie emotivă, care se denumeşte vulgar trac, la inhibiţiile psihomotrice grave ale psihoticilor, ale melancolicului, ale delirantului, ale schizofrenului catatonic.

Tulburările de orientareşi de adaptare în spaţiu. Nu este vorba numai de dezorientarea dementului şi a schizofrenicului, dar şi de angoasele subiectului care nu are o justă apreciere a spaţiului său pericorporal şi care se simte în nesiguranţă într-un spaţiu prea limitat (claustrofobie) sau prea larg (agorafobie) care îl înconjoară.

Tulburările schemei corporale şi ale identităţii. Trecem peste tulburările care sunt de origine neurologică, pentru a nu menţiona aici decât tulburările de origine psihologică. În nevroze, la tulburările de schema corporală propriu-zise, pot să se asocieze tulburări ale „simţului realului” după P. Janet, griji permanente de natură ipohondrică privind funcţionarea organelor, preocupări de ordin estetic şi tulburări de identificare a imaginii de sine. Pentru tulburările caracteriale sunt indicate tehnicile de destindere ale expresiei corporale sub inducţie muzicală şi toate tehnicile favorizând comunicaţia şi integrarea în grup.

Perturbaţii ale vigilenţei cerebrale cu insomnii. Sunt indicate muzicoterapia de destindere şi de adormire, tehnicile de relaxare; în dificultăţile trezirii, muzica poate aduce o facilitare; în hipersomnii, cele două tehnici, corporală şi muzicală, furnizează mijloace de stimulare.

Tulburările de comunicare. Muzica, prin magia sa, va permite des declanşarea unei comunicări autentice. Comportamentele astenice şi de remisie, pe care le prezintă pacienţii supuşi unei spitalizări prelungite, în mod curent numite „nevroze instituţionale”, vor beneficia de asemenea de tehnicile de expresie sub aspectul lor dinamizant.

Tulburările sexuale. S-au obţinut rezultate favorabile în ejacularea precoce, tulburări orgasmice şi relaţionale (disorgasmie, anorgasmie, dizarmonie sexuală) şi poate ajuta un cuplu să ajungă la orgasm.

Nevroze. Ştiind că simptomele ţintă sunt anxietatea şi tulburările de adaptare, se poate considera că le vom găsi în toate afecţiunile nevrotice şi inadaptările pasagere. Dezechilibrul psihic şi toxicomaniile, tulburările psihosomatice pot beneficia de tratamentul prin muzică pe care-l putem utiliza ca un substitut al drogului, pentru a amorsa o relaţie de comunicare.

Psihoze. Delirurile sistematizate şi psihoza maniaco-depresivă sunt, în general, considerate drept contraindicaţii.

În schimb, în schizofrenie, muzica dă psihoticului posibiliatea de a ieşi din inerţia sa, din gândurile sale disociate, confuze, delirante şi de a merge întru căutarea identităţii sale. Ar fi multe de spus asupra tratamentului schizofreniei la adult (lucrările lui H. Wilms de la Berlin şi ale lui J. Verdeau-Paillés, la noi ale Rodicăi Rădulescu) şi autismul infantil (lucrările lui Benenzon în Argentina) prin muzică. Relaţia terapeutică pleacă de la un nivel arhaic şi regresiv pentru a ajunge prin etape succesive la a reconstitui, graţie descoperirii canalelor de comunicare, o posibilitate de contact real cu lumea exterioară şi de comunicare verbală.

În ceea ce priveşte persoanele în vârstă, în geronto-psihiatrie se recurge din ce în ce mai mult la expresia corporală destinată să menţină motricitatea, ca şi la muzică pentru a stimula funcţiile intelectuale încetinite (concentrare, atenţie, memorie), a influenţa perturbările ritmului veghe-somn, a atenua sentimentul de izolare şi pentru a evita comportamentele de demisie.

Limitele muzicoterapiei. Ca şi celelalte terapeutici, tehnicile psiho-muzicale au limite de aplicare care ţin de:

Rezistenţele subiecţilor de tratat. Se consideră că ele sunt dificil de aplicat muzicienilor profesionişti: aceştia se apără intelectualizând audiţia muzicală. Dar rezistenţele pot fi învinse, recurgându-se la compoziţii care nu le sunt familiare, chiar improvizaţii.

O altă formă de rezistenţă: nereceptivitatea la muzică. Datele de neurofiziologie relevă că aceasta este rară în afara atingerii organice a căilor de transmisie şi a centrilor nervoşi. Nereceptivitatea ar putea fi ea însăşi o reacţie nevrotică interpretabilă şi utilizabilă în psihoterapie fie că este vorba de o indiferenţă sau o adevărată respingere. Singura mare contraindicaţie ar fi epilepsia muzicogenă. Dar dacă controalele arată o absenţă de perturbaţii ale tranşeelor sub stimulare auditivă intermitentă şi absenţa de reactivitate într-un sens defavorabil audiţiei muzicale, nu este cazul să se reţină această contraindicaţie.

Limitele de eficacitate. Muzicoterapia nu înlocuieşte nici chimioterapeuticile, nici alte psihoterapii, ci se asociază acestora. Ea nu este un remediu universal a tuturorr tulburărilor. Precizând cu grijă la ce ne putem aştepta de la ea şi la indicaţiile sale, vom da pacientului  maximum de şanse de a beneficia de ea.

 Muzicoterapia, administrată în şedinţe de circa 46-60 minute, unice sau repatate pe parcursul mai multor zile, a fost considerată ca având şansa de a diminua hipercortizolemia de stress, pornindu-se de la reacţiile subiective favorabile, de relaxare sau înviorare, observate în mod obişnuit sub influenţa muzicii.

   Muzica poate să modifice în mod favorabil o dispoziţie şi chiar o stare depresivă, dar faptul că un astfel de efect se instalează mai lent poate scădea interesul clinicienilor pentru muzicoterapie. Cu atât mai preţios este aportul dozarilor hormonale (cortizol salivar) şi al inregistrărilor EEG care pot surprinde virajul spre o dispoziţie pozitivă înaintea apariţiei semnelor clinice. Astfel, aceşti parametri, analizaţi înainte de aplicarea muzicoterapiei la un lot de adolescenţi cu stări depresive (într-un studiu efectuat de Field şi colab.) arătau valori crescute de normal şi, respectiv, o activare relativ mai mare a lobului frontal drept. După o singură „sesiune”, de 23 de minute, de muzică bine ritmată şi cu o tentă veselă, s-a putut evidenţia o  netă scădere a valorilor cortizolului salivar (în raport cu cele anterioare muzico terapiei), şi de asemenea, o modificare EEG care a indicat o inversare a activării dominante, înregistrată – de această dată – la nivelul lobului frontal stâng (corelată în mod obişnuit cu stări afective pozitive).(66)

Tulburările motorii beneficiază şi ele de expresia corporală a muzicii, de caracterul sau stimulant ca şi de anumite trăsaturi ale structurii muzicale, în special ritmul. Muzicoterapia devine astfel un adjuvant important la celelalte măsuri de reabilitare motorie în cazul unei pareze şi paralizii neurologice dar şi în inabilitatea motorie sau conduitele motorii patologice „ticuri” din nevroza obsesivă.

 

 Muzicoterapia receptivă

Datorită simplităţii (accesibilităţii) condiţiilor de instituire, reprezintă cea mai raspândită categorie de metode („modele”) de instituire a muzicoterapiei.

 Obiective terapeutice

Se bazează pe utilizarea muzicii ca element cu funcţii multiple:

- „psihoigiena” (Schwabe) sau – cum consideram noi aceasta funcţie  – acţiune antidistres sau procurare (eventual amplificare – în cazuri rituale) de eustres;

   - reglarea proceselor fiziologice neurovegetative;

   - ameliorarea capacităţii de de exprimare verbală a unor subiecţi cu deficienţe în acest domeniu;

   - descărcare emoţională (funcţie cathartică);

   - tratamentul tulburărilor obiectivale şi bolilor psihosomatice (efect auxiliar terapiei medicamentoase şi psihoterapiei);

   - diminuarea acuzelor somatoforme dureroase;

   - tratamentul nevrozelor prin favorizarea prelucrarii sau chiar a exteriorizării conflictelor ascunse (Fikentscher);

   - îmbogăţirea personalităţii prin rafinarea afectivităţii, stimularea imaginaţiei şi dezvotarea creativităţii. (lamandescu – 2003);

   - corectarea unor atingeri ale personalităţii (Fikentscher). Acest din urmă efect se realizează – potrivit autorului citat – printr-o serie de modalitati potenţiale de acţiune a mesajului muzical: redarea spontaneităţii exprimarii subiecţilor şi relaţionării (comunicării) lor cu ceilalţi, creşterea capacităţii de simbolizare şi evocare în cadrul dezvoltării imaginaţiei;

   - formarea gustului muzical (creşterea capacităţii de întelegere pentru capodoperele muzicii).

În acelaşi timp, valoarea formativă a ascultării muzicii (muzicoterapia receptivă), explicată de către psihologi şi neurofiziologi, are drept cauze principale (de ordin organic) solicitarea şi dezvoltarea – prin ascultarea repetată a unei muzici „de calitate” – atât a emisferei cerebrale stângi, cât mai ales a celei drepte (van Deest). Se poate afirma că, în această perspectivă, viitorul ne va putea confirma ipoteza conform căreia, în cadrul diferitelor tipuri de muzică ascultată, un anumit profil al acesteia (cu impact cognitiv-emoţional şi psihosomatic), ca şi un anumit mod de ascultare (intelectual sau afectiv) se constituie ca premize ale unor solicitări diferite ale celor două emisfere cerebrale, în cursul auditţei muzicale. Astfel, o muzică meditativă sau cu o structură complexă, rafinată, va solicita cu precădere mecanismele analitice, cu localizare preponderentă în emisfera cerebrală stângă, în timp ce o muzică cu caracter impulsiv şi foarte ritmată va constitui un stimul pentru o „activare globală holistică”, prin activitatea emisferei cerebrale drepte (Harvey).(66)

Ceea ce marchează, ca un demers premeditat în scop postterapeutic introducerea muzicii în saloanele secţiilor de chirurgie (fie sub forma accesibilă tuturor bolnavilor, la aparatele de radio, fie sub forma audiţiei „la cască” – cu posibilităţi mari de individualizare), este orientarea influenţei sale psihosomatice asupra bolnavului chirurgical pe două mari direcţii: diminuarea disconfortului somatic generat de boală chirurgicală (în special durerea) şi combaterea stării de anxietate (care devine adesea contagioasă). Acest din urma efect al introducerii muzicii într-un serviciu de chirurgie a fost demonstrat de un studiu efectuat in 1994 de către Winter şi colab. Care au evidenţiat scăderea netă a anxietăţii la grupul de pacienţi care beneficiau de ascultarea muzicii în raport cu grupul de control (fără muzică).

Analizând efectele muzicoterapiei aplicate intraoperator pe baza datelor din literatură, putem reliefa urmatoarele aspecte:

1. acţiunea analgezică a muzicii este demonstrată în mod spectacular de către Spintge şi Droh la bonavele „anesteziate” cu muzică anxiolitică şi care au tolerat intervenţia chirurgicală pentru avorturi provocate (chiuretaj uterin) în lipsa anestezicelor, raportând senzaţii dureroase absente sau minime, în raport chiar cu un lot de control tratat cu diverse anestezice.

Situaţii similare de efect anestezic al muzicii au fost reprezentate de puncţia lombară sau efctuarea gastroscopiei în chirurgia abdominală (Good – 1995).(32)

Alţi autori care au apreciat efectele analgezice ale muzicoterapiei aplicate intraoperator, ce contribuie la potenţarea efectelor anestezicului şi scăderea celor secundare, confirmă indirect efectele antialgice ale muzicii, constante şi în alte imprejurări: la bolnavi neoplazici cu dureri cronice intense (Beck) sau cu artrită reumatoidă (Schorr – 1993).

2. acţiunea anxiolitică reprezintă o calitate esenţiala a muzicii asupra bolnavului operat, ea fiind demonstrată experimental utilizând parametrii psihologici ai anxietăţii (prin utilizarea diferitelor scale sau subscale pentru anxietate, Barnason şi colab. – 1995) ca şi parametrii fiziologici reprezentaţi de corelaţiile sale psihosomatice în plan cardiovascular (frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială) ambele fiind mai scăzute (aproape de normalul bazal) în cursul intervenţiei chirurgicale la bolnavii operaţi pe cord şi care beneficiază de muzicoterapie (Elliot – 1994).(23)

3. efecte complexe, favorizând ventilaţia mecanică a bolnavilor chirurgicali (Chlan – 1995) sau diminuând efectele secundare ale anestezicelor. Un exemplu referitor la acţiunea anxiolitică şi de normalizare a unor parametri fiziologici cardio-respiratori (frecvenţa cardiacă şi numărul de respiraţii, ambele crescute ca efect – corelat somatovisceral – al anxietăţii) îl reprezintă un studiu efectuat de Chlan (1999) care a umărit – pe 54 de pacienţi chirurgicali nesedaţi, supusi ventilaţiei mecanice  - efectele audiţiei muzicale la cască timp de 30 de minute, comparativ cu un lot de control (fără muzicoterapie), nivelul anxietăţii, rata pulsului ţi a respiraţiei. Rezultatele obţinute au demonstrat atât scăderea anxietăţii (media itemilor posttest 10,4 la bolnavii cu muzicoterapie, faţă de 16,2 la bolnavii lotului de control), cât şi a alurii ventriculare şi a numarului de respiraţii.

4. în plan psihologic, muzicoterapia intraoperatorie favorizează relaţia de comunicare dintre chirurg şi bolnav, atunci când acesta este supus anesteziei locale sau până la instalarea efectului hipnotic al anesteziei generale.(66)

 Muzicoterapia utilizată postoperator

1. Efectele de atenuare a creşterii tonusului simpatic (ca martor al reacţiei de stress)

Efectele muzicoterapiei au fost studiate, fie in ultimele 30 de minute de proceduri chirurgicale şi la iesirea din anestezie (60 de minute, postanestezie, în serviciile ATI), fie în prima zi de dupa operaţie, bolnavii fiind reţinuţi în continuare în unitatea ATI (unde între alţi agentţ stresori, se numară zgomotele produse de monitorizarea pacienţilor de către diferite dispozitive cu sisteme de avertizare sonoră, concomitent cu izolarea pacienţilor de cei apropiaţi).

Cele mai relevante rezultate au fost raportate la bolnavii operaţi pe cord studiaţi de către White (1995), în prima zi dupa operaţie, când pe 40 de subiecţi (22 foarte sensibili la zgomot şi 18 moderat sensibili) – s-a constatat că două reprize de 15 minute de muzică au scăzut nivelul alurii ventriculare şi frecvenţa respiraţiei în mod semnificativ faţa de restul timpului în care aceiaşi pacienţi (proprii lor martori) au avut valorile cele mai crescute, dată fiind acţiunea simpatico-stimulata exercitată de zgomote, cu cresterea tonusului muscular şi a travaliului cardiac.

2. Referitor la acţiunea miorelaxantă şi antialgică a muzicii exercitată asupra bolnavilor cu dureri postoperatorii, acestea au fost aprobate în multe studii care au utilizat muzica în sedinţe de 30-60 de minute (Good M. – 1996, Makagani – 1997 – la bolnavii neoplazici, Zimmerman şi colab. – 1996 la bolnavii coronarieni operaţi prin grefă bypass). Ultimul studiu menţionat a evidenţiat şi un efect inductor al somnului (scoruri mai reduse la Richard-Sleep Questionnaire)

3. Diminuarea anxietatii şi depresiei sub efectul muzicoterapiei au fost evidenţiate în mai multe lucrări: Hanser si Thompson – 1994, Meiser si colab. – 1997, Elliot – 1944, acesta din urmă utilizând testul HAD (Hospital Anxiety and Depression) la 56 de bolnavi operaţi pe cord care au fost „trataţi” cu muzică clasică, accesibilă, în 3 sedinţe a 30 de minute.

4. Scăderea cortizolului plasmatic şi ACTH sub acţiunea muzicii (demonstrată şi la adultul sanatos), a fost raportată şi la bolnavii chirurgicali, postoperator (Miluk-Kolasa – 1996), fapt ce reprezintă o dovadă a efectului antistres produs de muzicoterapie şi care sugerează – prin scăderea reacţiei cortizolice – posibilitatea unei vindecări mai rapide a plăgii operatorii şi o creştere importanta a rezistenţei la infecţii a bolnavului operat (consecutivă aceleiaşi scăderi a cortizolului plasmatic dar şi a creşterii secreţiei de endorfine, ambele modificări fiind induse de muzică şi repercutându-se sinergic asupra activităţii celulelor NK, prin stimularea acestora).(66)

Aceste informaţii au fost ţinute multă vreme ,,strict secrete”. Pitagora , de exemplu, ştia despre importanţa terţei, pe care o denumea Lambdoma.

Terţa are o mare putere expresivă. Terta marita exprima starea de solidaritate, de masculinitate, de virilitate, iar terta micsorata exprima starea de feminitate, de unduire, de pasivitate.

Acordurile minore genereaza o neliniste tragica, stari nostalgice, iar modul major ne imprima bucurie, reinviere, exuberanta.

Exista savanti, medici, muzicieni care experimenteaza actiunea muzicii asupra animalelor, plantelor, oamenilor. Toate acestea se realizeaza in institute de cercetari, in laboratoare, in sanatorii, cu ajutorul celor mai moderne mijloace stiintifice.(27)

Analiza efectelor muzicii asupra fiintei umane, permite o sistematizare capabila sa contureze adevarate functii ale acestei veritabile arte, capabila sa modeleze sufletul omenesc.

In cadrul acestei sistematizari bazata pe consideratiile noastre personale,( citat Iamandescu Ion-Bratu) – alaturi de datele unor autori ca van Deest, Stobel si Maranto – vom distinge:

- Functia emotionala (trezeste variate emotii, in grade diferite de intensitate) subdivizata in functia cathartica (de relaxare) si functia activatoare (energizanta);

- Functia cognitiva (ne transmite mesaje inteligibile sau se sugereaza idei si situatii ale caror lacune le umplem cu imaginatia noastra);

- Functia fiziologica (ne produce modificari neuro-fiziologice inductoare, prin releul psihoneuroendocrino-imun, a unor modificari somato-viscerale);

- Functia sociala, axata pe procesul de comunicare interindividuala si la nivel de grup si avind un rol unificator (de exemplu imnul national al unei tari);

- Functia pedagogica (ne ajuta sa invatam mai usor – inclusiv memorizarea – si inlatura oboseala intelectuala), este mult inlesnita si de capacitatea inalta de simbolizare pe care o are muzica;

- Functia terapeutica – de la efectul general antidistres si pina la eliberarea de endorfine (cu rol posibil asupra imunitatii si longevitatii). Functia terapeutica se exercita in special prin cresterea comunicarii intre pacient si terapeut, ca si prin favorizarea verbalizarii suferintei omului bolnav, capabila sa goleasca sufletul acestuia de anxietate legata de problemele bolii si/sau personale.

Muzica in calitate de agent terapeutic se adreseaza omului bolnav actionind prin intermediul psihicului acestuia atit „la nivel local” in cazul existentei unor tulburari psihice – cit si la nivelul celorlalte organe si aparate (efecte psihosomatice) prin mijlocirea psihicului bolnavului.

Referitor la anxietate si depresie, muzica este un factor de scadere a anxietatii si depresiei la muzicieni comparativ cu alte profesii, fapt explicat prin lipsa preocuparii constante pentru muzica la profesionisti din afara domeniului muzical, fapt ce sugereaza posibilul rol terapeutic al muzicii.

Din aceste considerente rezulta valabilitatea definitiei date de Jacqueline Verdeau-Pailles (1982): muzicoterapia reprezinta utilizarea complexului sunet-fiinta umana (cu participarea activa a acestuia), in scop terapeutic.(94)

Muzicoterapia se aplica, la fel ca si celelalte forme de psihoterapie atit omului sanatos (caruia îi procura o stare de confort mintal si o sanatate mai buna), cit si omului aflat intr-o stare de impas existential: dificultati de relationare (il ajuta sa-si realizeze o mai buna integrare), o boala somatica (îi alina suferinta fizica) sau alinare (îi dezvolta capacitatea de orientare si resocializare). 

Eficacitatea terapiei prin muzica apare acolo unde „ea solicita si stimuleaza toate elementele pozitive ale individului: vointa, perseverenta, initiativa, incredere in sine, inteligenta, memorie” (J. Verdeau-Pailles si Kiefer – 1994).

 Elementul terapeutic de baza al acestei metode psihoterapeutice, muzica actioneaza ca un „agent homeostatic”, facilitind restabilirea ritmurilor fundamentale ale organismului si – „colaborind” cu alte „limbaje” aflate la dispozitia sa (expresia corporala, expresia grafica si picturala) – le sporeste valoarea terapeutica.(93)

Groddek afirma chiar ca „muzica nu vine dinspre partea constienta a spiritului, ea nu se adreseaza constiintei, dar forta sa provine din inconstient si ea actioneaza asupra inconstientului” (cit. de B. Lubban-Plozza si colab. 1988).(71)

Practica muzicoterapiei se situeaza in rindul psihoterapiilor de inspiratie psihanalitica; ele sunt psihoterapii de activare, suscitind participarea activa a pacientului chiar la ascultarea muzicii, stimulind creativitatea sa.

Exista foarte multe piese muzicale ca poseda un efect anxiolitic, mai ales cele construite pe principiul temei de variatiuni dar si avind o ritmica mai pregnanta. Van Deest face o analiza a istoricii muzicii pornind de la calmul lui Bach si seninatatea lui Mozart, trecind prin rezvratirile beethoviene care trezesc in ascultatori frecvente momente anxioase si culminind cu triada Wagner, Bruckner, Mahler la care anxietatea atinge cote maxime. Spintge si Droh au utilizat in scop anestezic, muzica „anxiolitica” – deci cu totul altfel de muzica, decit cea aritmogena, descrisa mai sus – la bolnavele carora li s-a efectuat chiuretaj uterin  si care au fost analgeziate in mod foarte eficient.

Exista un intreg „retetar muzical”, cuprinzind piese muzicale avind indicatii de utilizare in depresii dar alegerea lor nu este simpla, deoarece forma, ca si etiologia depresiilor, este extrem de variata. Ca indicatie generala se poate exemplifica prin utilizarea muzicii lui Bach, despre care G. Duhamel (scriitor celebru, de formatie medicala) afirma ca are o putere consolatoare, prin caracterul ei echilibrat armonizator. De asemenea, piesele muzicale ce poseda un caracter stimulant (ex. „Bolero” de Ravel, „Frunhlingslied” de Mendelssohn) piesele „briliante pentru pian sau orchestra ale lui Weber indicate de muzicoterapeutul american Parperte si    – de ce nu – cea mai mare parte din muzica lui Rossini, ca sa nu mai vorbim de Haydn si Mozart. Nici paginile eroice, dinamice din muzica lui Beethoven nu pot fi excluse din rindul pieselor muzicale ce trebuie incluse in rindul muzicii ca efect stimulant, energia vitalizanta a marelui compozitor putind avea un efect mobilizator.

Ca o reteta personala am propune (cit.Iamandescu I.B)., deci, detasarea unor preludii si fugi din „Clavecinul bine temperat” sau „Concertele branderburgice” ale „Cantorului de la Leipzig” sau partile I din Simfoniile „Haffner” si 39 de Mozart, Andantele din Simfonia 94 in sol major „Surpriza” de Haydn sau toata simfonia a VIII-a de Beethoven.(66)

Starile depresive minore (nevrotice) sau majore (psihotice) beneficiaza in mod constant de muzicoterapie receptiva, cu conditia alegerii cu multa grija a tipului de muzica difuzata. In mod expres trebuie mentionata contraindicatia pentru o muzica trista si dramatica, rascolitoare (van Deest).

Modelul muzicoterapeutic reglator al lui Cristoph Schwabe are la baza conceptia referitoare la invatatura pacientului ca sa-si constientizeze in mod activ trairile constiente intr-o receptare atenta – cu ajutorul muzicii – a prezentului (ginduri, sentimente, stari dispozitionale) fara eforturi de vointa obositoare.

„Trairile” muzicii se manifesta initial ca o receptie strict legata de particularitatile pieselor muzicale, privita de pacienti fara raportare la propria lor persoana dar – intr-o a doua etapa, ea apare ca o posibilitate de a fi scoase la iveala emotiile ascunse, inclusiv starile afective negative. In aceasta a doua etapa incepe sa se organizeze o raportare constructiva si combativa a individului fata de momentele conflictuale din viata sa.

Utilizind, in cadrul acestui model de terapie reglatorie, piese muzicale de Brahms, Bartok si Stravinskz – fara precizarea lucrarilor dar presupunem ca sunt acele piese vioaie, energice, bine ritmate, Schwable isi edifica un concept terapeutic ce are in vedere atingerea – pe baza utilizarii muzicii – urmatoarelor „tinte”:

- manifestari comportamentale: lipsa de energie, interese, initiativa;

- stari afective: trairi cu continutul negativ, anxietate fata de propriile sentimente;

- gindire: senzatie de golire a gindirii sau presiunea unor ginduri parazitare cu continut negativ;

- comunicare: lipsa de contact cu ceilalti, in ciuda unei puternice dorinte pentru aceasta;

- somatic: cefaleea in variate dureri nesistematizate, scaderea apetitului in greutate.

Etapele recuperarii bolnavului depresiv includ demersurile cognitive consecutive reglarii raportului dintre perceptiile acceptate si cele neacceptate – acestea din urma raminind sub observatia bonavului spre a fi, in cele din urma, acceptate la adevarata lor dimensiune (mult mai redusa decit la inceputul depresiei). Muzica, prin stimularea imaginatiei dar si a altor procese cognitive la bolnavul depresiv, ajuta – fara interventia limbajului vorbit – la redresarea acestor raporturi intrapsihice ale subiectului supus muzicoterapiei reglative. Getrud Schubert a utilizat un amestec de muzicoterapie receptiva si activa in tratarea depresiilor endogene folosind in faza initiala cele doua romante in fa major si sol major de Beethoven sincronizata cu exercitii de relaxare centrate pe respiratie. Ulterior aplica exercitii cu caracter de muzico terapie activa, utilizind bateria de teste Karl Orfol, sub forma unor jocuri active menite sa-l descatuseze pe bolnavul depresiv de incarcatura sa afectiva negativa.

In depresia de evolutie inclusiv din aterosleroza cerebrala muzicoterapia trebuie sa vizeze stimularea functiilor cognitive (atentie, memorie) si motorii (asociata cu exercitii fizice usoare), ca si comunicarea cu cei din jur, combatind tendinta de izolare a virstnicilor.(66)

Influenta muzicii asupra omului fie sanatos, fie bolnav devine maxima, capatind valente noi – legate de activitatea de creatie in general si suscitind o mobilizare de forte ale psihicului dar si ale intregului organism – in cazul in care subiectul supus muzicoterapiei executa (interpreteaza) muzica, asa cum poate el sa o faca (desigur o interpretare fara mari „abateri”, mai ales fara omisiuni sau disonante, ar avea un efect superior, conferit de satisfactia lucrului bine facut).

Acest caz al utilizarii ca agent terapeutic prin antrenarea subiectului la interpretarea unei bucati muzicale sau – cel mai frecvent – la improvizatia melodica-ritmica (inclusiv „joaca cu instrumentele muzicale”) constituie muzicoterapia activa. Aceasta forma de terapie are aplicatii mult mai restrinse, fiind utilizata, in special, in clinicile de psihiatrie sau neurologie.

Pentru omul sanatos cintatul vocal sau la un instrument ar avea un rol extrem de benefic dar exista citeva mari obstacole – unele de nedepasit, cum este lipsa dotarii naturale pentru muzica – dintre care trebuie sa mentionam: conditiile improprii datorate aglomeratiei urbane si lipsa timpului necesar, cauzata de concurenta cu celelalte activitati sau mijloace de divertisment (ambele cele mai bine intruchipate de calculator).

Din aceste motive, muzica este cel mai adesea folosita in terapie sub forma ascultarii ei „controlate” de muzicoterapeut prin „prescrierea” unei anumite muzici, urmarirea reactiei subiectului ascultator, purtarea unor discutii cu acesta pe marginea imaginilor si emotiilor evocate sau provocate de muzica respectiva. Avem conturata astfel imaginea muzicoterapiei receptive, in mod nepotrivit denumita pasiva, deoarece activismul acestei muzici este in vadita discordanta cu aparenta pasivitate a ascultatorului cufundat in fotoliu.

Referitor la bogatia lumii ce se deschide in fata celui care asculta muzica putem invoca genialul vers al genialului nostru spirit tutelar Eminescu: „ochiul lui inchis afara, inlauntru-i se desteapta”.

Aceasta lume proprie, strict originala a fiecarui ascultator – „stirnita” de ascultarea muzicii – este analizata impreuna cu terapeutul. El are rolul de a stimula si a invata (eventual corija) pacientul (sau subiectul sanatos, supus unei muzicoterapii antistres) in legatura cu modul in investigare introspectiva a ceea ce muzica trezeste in sufletul acestuia si, nu in cele din urma, de exprimare sub forma verbala a continutului ideational sau emotional al trairilor sale personale incluse de muzica ascultata.

Multe tulburari psihice, usoare sau chiar mai severe, pot beneficia de aceasta forma de psihoterapie, care poate fi aplicata, cel mai adesea, in grup (cu efectele favorabile ale comunicarii) dar cel mai mare cistig pe care muzicoterapia receptiva le poate aduce pacientului il reprezinta structura unui mod propriu de forare in profunzimea propriului psihism, ca si de exprimare a continutul descoperit sub actiunea muzicii (de regula o muzica de foarte buna calitate).

O astfel de disponibilitate obtinuta cu ajutorul acestei forme de „psihoterapie prin muzica” incurajeaza ulterior pacientul la o ascultare sustinuta a celuiasi tip de muzica pe care s-a obisnuit sa o inteleaga; el ajunge sa o caute, frecventind salile de concerte, sau aducind-o in intimitatea locuintei sale sub forma inregistrarilor audio.

In legatura cu natura muzicii alese pentru terapie. Trebuie sa pornim de la urmatoarele „anxiome”:

- cele de tip fiziologic care impun psihologia psihologilor referitoare la influenta terapeutica maxima exercitata de acea muzica pe care pacientul o prefera in cel mai inalt grad, si opinia neurofiziologilor – bazata pe analiza „pe viu” si „in direct” a activarii zonelor scoartelor cerebrale in timpul audierii muzicii. Aceasta analiza a relevat efectul maximal activator asupra creierului pe care il are numai o anumita muzica, in special aceea compusa de catre Mozart si – prin extensie – muzica baroca, clasica si chiar romantica.

Cu alte cuvinte, efectul maximal l-ar putea obtine o muzica iubita de catre pacient, bogata in continut ideal-afectiv (datorita unei structuri muzicale complexe, specifice muzicii simfonice si de camera). Psihoterapeutii sunt obligati sa tina cont de aceste doua conditii, aplicindu-le la gradul de inteligenta (consideram noi, ca factor favorizind intelegerea muzicii „grele”) si de cultura al pacientului care ar putea fi blocat de o muzica pe care nici nu o intelege si nici nu îi place.

- axioma muzicoterapeutilor se refera la excluderea muzicii locale (lied, opera) din arsenalul pieselor muzicale destinate muzicoterapiei, invocindu-se motivul ca imaginile mentale si, mai ales, procesele afective ale pacientului supus procesului de decodificare a muzicii ar fi mult ingradite de mesajul explicit al textului vehiculat de catre piesele muzicale vocale. Este o opinie cu care suntem de acord dar ea este valabila numai pentru acele modele muzicoterapeutice receptive extrem de elaborate, cu o profunda sondare si influentare a psihismului pacientului, ca de exemplu, modelul J. Verdeau-Pailles, Cristoph Schwabe, H.L. Bonny.

In rest, muzicoterapia receptiva poate sa utilizeze si piese vocale, mai ales de muzica usoara ritmica (unde cuvintele cintate de un solist sau de un ansamblu vocal nu se disting cu claritate, vocea avind calitatea ei de baza, de asigura o prezenta timbrala de cea mai buna calitate de a … umaniza muzica respectiva).

In acest punct al analizei se cuvine analiza reversului medaliei: raspunsul ascultatorului la tipul de muzica pe care o asculta pastrind regula de baza a oricarei muzicoterapii: sa il emotioneze intens si pozitiv, sa îi placa.(66)

Acest raspuns este conditionat de o serie de trasaturi psihofizice ale ascultatorului implicate in ascultarea muzicii, ca element de divertisment si ca element terapeutic. Vom analiza rolul muzicii asupra sanatatii psihice si somatice (fizice).

a) Ca element de divertisment, muzica avea un nivel profilactic (fata de stres si de boli) dar si terapeutic chiar atunci cind este utilizata spontan de catre pacientul cu o serie de tulburari patologice de la cele mai usoare, la cele mai severe; desigur efectele sale sunt variabile si adjuvante la tratamentul de baza (medicamentos sau de alta natura). Exista posibilitatea ca un tip de muzica din cele preferate de catre pacient sa-i fie recomandat acestuia de catre terapeut, sub forma unei indicatii (analog recomandarilor dietetice de tipul: „sa evite alimentele grele” poate sa existe si indicatia „la depresia dvs. este bine sa evitati muzica trista, lenta”). Nu credem ca se poate incadra o astfel de ascultare a muzicii in muzicoterapie; mai degraba am putea accepta termenul de „meloterapie” banalizat in rindul publicului si depreciat din lipsa calitatii muzicii utilizate si datorita unei „autonomii” exagerate a pacientului care isi procura singur setul de casete realizate dupa „metoda” cutarui autor (uneori pot fi, insa, casete reusite, creatoare de o atmosfera relaxanta). Rolul de divertisment pe care il joaca muzica nu trebuie minimalizat dupa cum o plimbare in aer liber sau un dus inviorator intra in obiceiurile cele mai sanatoase ale unui individ. La acest subpunct al rolului distractiv-relaxant-euforizant al muzicii putem lua in considerare orice fel de muzica, inclusiv mult hulitele manele care isi au publicul lor in diversele straturi sociale (mai putin culturale).

b) Ca element terapeutic implicind angajarea muzicoterapeutului muzica solicita o participare activa mentala si comportamentala a pacientului la „regulile jocului”. Ea isi poate exercita cu succes rolul terapeutic, in fuctie de mai multe conditii dependente de pacient dar si de abilitatile terapeutului.

Acesta din urma are obligatia sa gaseasca o cale de acces a muzicii de calitate catre zona de vibratie afectiva maxima a ascultatorului. In cazul utilizarii muzicoterapiei receptive ca element de tratare a unor sindroame afective de tipul depresiei, anxietatii dar, mai ales, la bolnavii cu stresuri majore sau minore dar cumulate – pe cale sa le induca tulburari psihologice de intensitate nevrotica sau diverse boli psihosomatice – alegerea pieselor muzicale destinate terapiei este extrem de angajanta pentru terapeut deoarece, adeseori, pacientul – cu sau voia sa – isi structureaza ulterior gustul pentru muzica utilizata, in special sau atunci cind „campania” de muzicoterapie din viata sa a fost incheiata cu succes.

Din aceste motive terapeutul va trebui sa opteze pentru una din cele doua cai  posibili in „prescrierea muzicii” pentru terapie:

- o cale facila, comoda, prin alegerea unor piese extrem de accesibile, din repertoriul muzicii usoare sau etno ori alt tip de muzica mai mult sau mai putin artificiala dar si o muzica structurala si asamblata de tipul New Age sau ale muzicii vibroacustice; este calea de acces catre majoritatea subiectilor fara o cultura muzicala si cu un nivel intelectual mediu sau scazut.

- o cale dificila sau productiva, cu potential formativ, prin alegerea unor piese muzicale simfonice sau camerale, capabila sa antreneze un la fel de complex izomorfism muzico-psiho-somatic, largind la un nivel maximal influenta muzicii asupra organismului pacientului. O astfel de muzica bogata in semnificatii angajind participarea a largi si numeroase arii corticale la receptia si prelucrarea ei (inclusiv realizarea unei stari de „antrenament cortical”) este nu numai la indemina melomanilor, ci a tuturor subiectilor cu un nivel intelectual ridicat (asa cum s-a putut constata in rindul studentilor medicinisti din anul II). Ea poate fi ulterior utilizata automuzicoterapie la domiciliu.

Indeplinirea acestor obligatii ale terapeutului, in planul selectiilor pieselor muzicale destinate muzicoterapiei, depinde si de modul in care el apreciaza urmatorii parametrii psiho-socio-culturali ai pacientului (date completate dupa van Deest, Strobel si Maranto):

- preferinta pentru muzica in raport cu celelalte arte;

- „urechea muzicala” (lipsa unei dotari naturale, „afonii”, nu reprezinta o cauza de respingere a muzicii, ci eventual o receptivitate mai scazuta la o parte dintre ei);

- gradul de cunoastere a pieselor ascultate si preferintele pentru genul de apartenenta al acestora;

- nivelul intelectual;

- nivelul cultural (eventuala preferinta pentru artele inrudite, ca de exemplu artele plastice sau literatura, ca factori asociativi la receptia muzicii).(66)

 Astfel pot fi tratate agresivităţile ascunse, tulburările mentale sau afective, anumite blocări, dar şi câteva boli psihosomatice, cum ar fi astmul sau problemele de alimentaţie.

Meloterapia poate lua două forme:

1.        o modalitate activă – practica unui instrument muzical

2. o modalitate pasivă – ascultarea muzicii.

Tensiunea, pulsul, respiraţia, sensibilitatea la durere, toate sunt influenţate de ritm sau de anumite lungimi de undă.

Efectuând diferite teste, medicii au descoperit că nivelul hormonilor stresului, adrenalina şi cortizolul, pot fi coborâte cu 20% cu ajutorul unei muzici romantice sau cerebrale. Acest fapt este folosit de medicină.

Tratarea afecţiunilor prin meloterapie

Studiile de psihologie efectuate până acum în diverse laboratoare de cercetare au permis elaborarea următoarelor recomandări:

   - pentru calmarea sistemului nervos: Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră de Beethoven şi Uvertura operei Parsifal de Wagner

- pentru  destindere psihică şi relaxare: Sonata pentru flaut, alto şi harpa şi Clar de luna de Debussy, Nocturnele lui Chopin şi Apocalipsa animalelor de Vanghelis

- pentru combaterea oboselii şi surmenajului: Poemul simfonic Voltva de Smetana şi Dimineaţa de Grieg

- pentru tratarea stărilor depresive: Carnavalul de Dvorak

- pentru calmarea stărilor de agitaţie: Oda bucuriei de Beethoven şi Corul pelerinilor de Wagner

- pentru tratarea nevrozei astenice şi a tulburărilor vegetative: Mica serenadă şi Simfonia nr. 41 de Mozart

- pentru calmarea marilor suferinţe care apar în urma unor întâmplări tragice: Concertul pentru violoncel de Dvorak şi Patetica de Ceaikovski (61)

De-a lungul vremurilor s-a observat efectul binefacator al muzicii cu sonoritati placute si mai mult decit atit la unele persoane dotate, trairi fantastice asemanatoare cu cele din lumea basmului, extraterestre, paranormale exprimate intr-un limbaj actual.

Legendele vorbesc de zeul PAN care atunci cind cinta la nai vrajea animalele, caprele dansau.

Orfeu imblinzea fiarele salbatice cu lira, iar in Biblie se relateaza cum David luind harpa cinta si lui Saul ii era mai usor si mai bine si duhul rau se departa de el.

Elevii lui Pitagora (pitagoreicii) practicau muzica, melodii, ritmuri si dansuri selectate pentru petreceri sau pentru ceremonialul religios public cunoscind efectele ei.

Azi vedem direct sau in filme cum unele animale cinta, emit sunete melodioase prin dresaj. Multe au un comportament de melomani, se aduna in jurul aparatelor de radio, dind semne de multumire la ascultare.

Este cunoscuta actiunea undelor sonore atit asupra plantelor care incoltesc si cresc mai bine, cit si a productivitatii laptelui, la vacile in ale caror grajduri se cinta, se asculta muzica.

Iata cum se redescopera multiplele virtuti ale muzicii – ea nu are numai un rol, o functie cultural estetica, asa cum cred unii la prima vedere, ci si o functie filozofica, magica, terapeutica.

Amintim in treacat ca descintecele (magia alba) practicate in vechime, dar si in zilele noastre sint soptite, subliniindu-se anumite cuvinte cheie prin incantatii, care emit

S-a ajuns la desonorizarea muzicii. In goana dupa originalitate, urmind moda veacului, s-a ajuns la expansiune, la adevarate mutatii stilistice.

In Manifestul muzicienilor futuristi se spune: ne face infinit mai multa placere sa combinam ideal zgomotele tramvaielor, ale autocamioanelor, ale trasaturilor si ale multimii galagioase, decit sa ascultam spre exemplu Eroica sau Pastorala, iar de Pasti – un cocert de locomotive.

Omul modern fiind extrem de ocupat nu isi mai rezerva timp pentru sine. Procesul de incintare nu se mai produce la auzul flautului sau harpei. A disparut din el copilul, care trebuie sa existe in fiecare – copilaria din om, capacitatea de a se uimi in fata frumosului, a ineditului, care da prospetime si vigoare.

In schimb exista pericolul ca muzica sa redevina o forta, sa induca violenta pe plan psihic tulburari de neimaginat, in special la tinerii adepti ai noilor curente (jazz, rock, havy-metal etc.).

Cu atit mai mult ni se pare extrem de important atit de a denunta efectele nocive, cit si de a aduce la cunostinta publicului larg, a oamenilor de toate virstele si in special a tinerilor adevarul despre muzica si virtutile ei, efectele ei binefacatoare, tamaduitoare.

Conditii de ascultare a muzicii:

·         este recomandat sa fii singur in camera, pe cit posibil intr-o camera in care sa nu fii deranjat in timpul ascultarii;

·         sursa sonora (radio, casetofon, boxa) sa fie la distanta de 2-3 metri de scaunul sau fotoliul in care va asezati;

·         sa fie indepartate din cimpul vizual obiecte sau fotografii care va trezesc amintiri;

·         scaunul sau fotoliul sa nu fie nici prea inalt, nici prea scund, spre a nu ingreuna circulatia singelui;

·         miinile vor fi asezate pe linga corp, iar picioarele paralele, nu incrucisate, pentru a facilita circulatia energetica in meridianele corpului.

(Pozitia incrucisat o folosim cind ne aparam de un interlocutor neplacut sau care ne comunica lucruri neplacute ori are un anumit ton, o violenta verbala).

Nivelul sonor, intensitatea este greu de stabilit de noi. Dvs. sinteti cei in masura sa apreciati fiecare dupa temperament si acuitate auditiva, insa tineti cont de faptul ca un nivel prea slab poate elimina anumite impresii, mai ales cind este vorba de interpretarea unei orchestre, iar un nivel prea inalt (tare) oboseste, modifica puterea afectiva a auditiei.

La domiciliu se pot folosi casti pentru auditie pentru a nu deranja pe ceilalti membri ai familiei.

Iluminarea camerei sau salii in care se face o sedinta de meloterapie poate fi:

naturala (lumina zilei);

artificiala, mai ales cind se combina cu cromoterapie, practicindu-se la alegerea culorii in functie de diagnostic.

De asemenea, cind afara este o zi ploioasa sau cetoasa, cenusie, recurgem tot la lumina artificiala, fie la domiciliu sau in timpul auditiei in grup organizat.

Temperatura mediului ambiant: 20-22 de grade (18-24 de grade).

In timpul auditiei recomandam sa va amintiti lucrurile minunate din natura: munti, paduri, ape cristaline, flori, armonia culorilor etc., iar daca sinteti obosit, nu va ginditi la nimic, lasati-va furat, dus, leganat de muzica.

Recomandam ascultarea a minimum trei piese muzicale. Alegerea lor se face in functie de nivelul cultural, cultura muzicala, de starea afectiva si de diagnostic atunci cind omul este bolnav.(39)

 Medicul, terapeutul este acel care selecteaza fragmentele muzicale in cazul al doilea.

Pentru ca muzica actioneaza subtil, pe sistem de vibratii si biorezonanta, chiar o muzica a compozitorilor clasici, culta, in sectiile de medicina interna sau in cabinetele stomatologice, indiferent de gradul de cultura al pacientului va avea un efect benefic.(50)

 

Comentarii»

1. Arhanghel - februarie 26, 2010

Foarte interesant articolul! Va cer acceptul, daca se poate, de a posta acest articol pe topicul “Discoteca haretistilor-DJ Arhanghel”, sectiunea de “Arta, Cultura si Stiinta” de pe forumul studentilor si absolventilor USH, http://forum.ush.ro/, acolo unde sunt inscrisi peste 130.000 de utilizatori.
Va multumesc!

mariananu - februarie 27, 2010

Daca dvs. considerati util articolul, nu am de ce sa spun nu. Ok. puteti sa/l publicati. Multumesc.

2. minoxidil 15 - septembrie 5, 2012

Thanks , I have recently been searching for info approximately this topic for a while and yours is the greatest I have found out till now. But, what concerning the bottom line? Are you positive concerning the supply?|What i don’t realize is in fact how you are no longer really much more neatly-favored than you might be right now. You’re so intelligent.


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: